Mare parte din planificarea unei călătorii este să mă asigur că am aplicațiile importante în telefon înainte să plec de acasă. De exemplu, mi-am făcut cont pe Grab pentru Vietnam încă de acasă, să mă asigur că la destinație îmi va merge contul. Am învățat pe pielea mea (și uneori pe datele mobile activate accidental în roaming) că e mai ușor să te bucuri de o vacanță când logistica nu îți consumă toată energia.

Așa că, în loc să țin lista asta doar pentru mine, m-am gândit să o las și aici – poate te ajută și pe tine la următorul city break sau concediu prelungit. Le-am grupat simplu, ca să-ți fie ușor să le salvezi sau să le descarci înainte de plecare.

Planificare & organizare, ca să nu uiți pașaportul acasă

Mă entuziasmez ușor când plănuiesc o călătorie. Dar fix în entuziasmul ăla uit cele mai banale lucruri. Așa că mi-am făcut un trio de bază:

  • Aplicații ale companiilor aeriene (Wizz, Ryanair, Lufthansa etc.) – ușor pentru check-in, boarding pass
  • PackPoint – checklist de bagaj inteligent. Îți spune ce să pui în valiză în funcție de vreme, activități și durata călătoriei.
  • Visa / Passport apps – verifică ce documente ai nevoie pentru țara respectivă
  • eSIM apps: Airalo – conectivitate oriunde fără costuri extra de roaming. Prefer asta în loc de SIM-uri locale, mai ales pentru destinații în afara UE.

Cum ajungem de la aeroport la cazare? Și ce facem după?

După ce aterizez, intră în scenă aplicațiile de deplasare și explorare. Mai ales în orașe mari, transportul local poate fi o provocare, dar cu aplicațiile potrivite chiar devine simplu:

  • Moovit sau Citymapper – îți arată ce autobuz, tramvai sau metrou să iei, în timp real.
  • Uber / Bolt (Europa) / Grab (Asia) / Lyft (SUA) – pentru momentele în care nu vrei să cari trollerul o oră de minute pe străduțe pietruite.
  • FlixBus și BlaBlaCar – pentru călătorii între orașe, mai ales în Europa. Uneori, e mai ieftin și mai divers decât un zbor.
  • Rome2Rio – dacă nu știi cum să ajungi dintr-un loc în altul, el îți spune toate variantele: tren, bus, ferry, avion, dronă (glumesc… încă).

Iar dacă nu ai chef să cauți ore întregi ce e de făcut în oraș, îți recomand GetYourGuide sau Viator – tururi, bilete și experiențe direct din aplicație. Bonus pentru solo travelers: Agora, unde găsești evenimente locale și oameni faini.

Plăți, cazare și alte detalii plictisitoare (dar vitale)

Am învățat de la Revolut ce înseamnă să nu mai schimb valută în aeroporturi. Iar de la Splitwise, că prieteniile pot supraviețui excursiilor de grup.

  • Booking / Airbnb pentru cazare – discuți direct cu gazda pe messenger sau cauți ușor o alternativă dacă ai rămas cu ochii în soare.
  • Revolut / Wise / Salt – pentru plăți rapide, carduri virtuale, curs valutar decent și retrageri din bancomate fără taxe mari.
  • Splitwise – notezi tot ce plătește fiecare și aplicația calculează cine cui ce datorează.
  • Pago – pentru facturi, dar și pentru asigurarea de călătorie. O activezi înainte să pleci și dormi mai liniștit.

Și nu uita: pune telefonul la încărcat cu o seară înainte și salvează hărțile offline. Mai bine să le ai și să nu le folosești, decât invers.


Dacă ai o aplicație care te-a salvat în călătorii, las-o în comentarii. Eu sunt mereu în căutare de tips & hacks.

Drum bun și vacanțe inspirate!

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.