Există pe lumea asta un truc care te ajută să fii mai calm și mai relaxat la sfârșitul fiecărei zile. Pe cât e de simplu, pe atât e de dificil de aplicat.

Este despre a nu mai lua lucrurile personal. Despre a nu te mai lua așa de mult în serios. Să lași orgoliul la o parte și să nu ai impresia că toată lumea are ceva cu tine.

Am încercat să adopt un nou mindset: să presupun că fiecare persoană cu care interacționez are o intenție pozitivă și să evit prima reacție de ostilitate. Sigur, poate că asta e mai degrabă valabil în Canada, noi suntem prea săraci ca să pierde vreo șansă de a câștiga ceva de pe urma cuiva.

Așa că ține minte asta: ”lumea” nu vrea să te fraierească pe tine în special. Să îți ia taman ție locul de parcare sau scaunul din metrou. Sau să se bage fix în fața ta, Gheorghe Gheorghiță, la casă la magazin.

Nu, cu toții căutăm să prindem o bucățică din ceva. Cât de mică. Nu ne pasă de cei din jur, de ziua ta proastă, de raportul pe care-l ai de terminat sau examenul vieții tale. Înțelege că nu ești buricul pământului, ba chiar dă-ți seama că deseori ești și tu nașpa cu oamenii din jur. În momentul ăla vei simți cum ți se dez-încruntă fața și realizezi câți nervi ai cheltuit gratuit pe asta.

Cu plăcere!

sursă foto

Share Button

1 Comment

Cum să te enervezi pe alții mai puțin • Gabriela Deleanu · August 28, 2019 at 9:24 pm

[…] ceva vreme încerc să-mi domolesc modul în care reacționez la nimicuri. Așa am ajuns să citesc despre stoicism, să mă concentrez pe lucrurile care sunt […]

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.