‘Iti ating gura, cu un deget ating coltul gurii tale, ii urmaresc conturul ca si cum as desena-o cu mana mea, ca si cum pentru prima oara gura ti s-ar intredeschide, si mi-e de-ajuns sa inchid ochii pentru a sterge totul si a o lua de la capat, fac sa prinda viata de fiecare data gura pe care o doresc, gura pe care mana mea o alege si ti-o deseneaza pe fata, o gura aleasa din toate gurile, cu suverana libertate aleasa de mine sa ti-o desenez cu mana mea pe fata, si care printr-un hazard pe care nu incerc sa il inteleg coincide intru totul cu gura ta ce zambeste sub cea pe care ti-o deseneaza mana mea.
Ma privesti, ma privesti de-aproape, tot mai de-aproape, si atunci ne jucam de-a ciclopul, ne privim tot mai de-aproape si ochii se maresc, se apropie intre ei, se suprapun, iar ciclopii se privesc, rasufland descumpaniti, gurile se intalnesc si lupta fierbinte, luptandu-se cu buzele, abia sprijinind limba de dinti, zbenguindu-se in lacasurile lor unde un aer greu intra si iese insotit de un parfum vechi si de tacere. Atunci mainile mele incearca sa ti se adanceasca in plete, sa-ti mangaie incetisor necuprinsul parului, in timp ce ne sarutam de parc-am avea gura plina de flori sau de pesti, de miscari vii, de aroma nedeslusita.
Si daca ne muscam, durerea e dulce, si daca ne sufocam intr-o efemera si cumplita sorbire simultana a respiratiei, moartea aceasta instantanee este frumoasa. Si nu-i decat o singura saliva si un singur gust de fruct parguit, iar eu te simt tremurand langa mine precum luna in apa..’
-SE VREA ALTCEVA, INSA POATE E LA FEL-
0 Comments