Sâmbătă seară mi-am fluturat evantaiul în sala plină a Teatrului Odeon, la repetiția deschisă publicului a spectacolului Soldatul de ciocolată, regizată de Andrei Șerban, după piesa Armele și omul, scrisă de Bernard Shaw.
Repetițiile sunt deschise până pe 7 iulie la Odeon, iar din toamnă va fi lansarea oficială a spectacolului.
***
Am ajuns total nepregătită la spectacol, după ce am văzut postarea unei ieșence simpatice pe facebook (ador la moldoveni apetitul pentru tot ce înseamnă cultură), iar numele regizorului mi-a dat încrederea că e o piesă bună de vizionat.
Mixed feelings când am văzut că e vorba de o repetiție deschisă, însă mi-am lăsat așteptările deoparte și m-am bucurat de spectacol. Comedia simpatică a avut referințe deloc subtile la superficialitatea publicului cultural, la situația de la Opera Română, la naționalismul exacerbat și prejudecățile față de un popor sau altul, hrănite de cei mai bătrâni și la dragostea care ne orbește.
Soldatul mi s-a părut a fi de ciocolată pentru că, dincolo de slăbiciunea sa pentru praline, personajul transmite un gust dulce-amărui asupra legăturilor pe care le avem cu ceilalți oameni, cum vedem în nuanțe de roz acțiunile celor pe care-i iubim și blamăm acțiunile celor pe care se presupune că-i urâm.
Piesa este o comedie simpatică și vă recomand să profitați în aceste zile de repetițiile deschise.
0 Comments