“Și, cu fotografia cum mai stai?”

În ultima perioadă m-au întrebat câțiva oameni (mai mulți) despre pasiunea mea foto. Hm, probabil că cei mai mulți dintre voi nici nu ați văzut secțiunea “Portofoliu” din stângă. Nu-i nimic, e vina mea că nu am atras atenția asupra acestui aspect.

Mi-e dificil, sinceră să fiu. Mi-e dificil pentru că citesc interviuri cu fotografi celebri, profesioniști și povestea  de viață a fiecăruia începe în camera obscură a unui bunic/tată/unchi, unde a fost molipsit cu virusul fotografiei. Toți au ceva artistic din familie. Eu nu mă încadrez in această categorie. Nici măcar nu am developat vreodată un film fotografic, și nici nu-mi doresc, am citit despre cât de toxice pot fi substanțele.

Revenind. Pentru mine fotografia ar fi ceva destul de personal. Las o parte din mine în fiecare lucrare. Știu că aparent toate imaginile sunt la fel, urmează cât de cât aceleași reguli, însă o dată ce vezi fotografiile cuiva, observi un anumit stil și data viitoare când vezi ceva asemănător, știi cui aparțin.

Deci, cum mai stau cu fotografia? Păi stau… personal. În vacanța de iarnă am avut un mini-proiect prin care am postat într-un album de facebook imagini legate de acea perioadă. Check them out here. Acum am început un proiect cu_cupluri. Încerc să alcătuiesc fiecărei perechi o poveste frumoasă, ce-i leagă pe cei doi. Da, februarie e de vină, cu toate sărbătorile lui. Pe urmă, o să vreau să mai fac un mini-reportaj foto prin Moldova, dar asta nu ține strict de mine.

După cum v-ați dat seama, nu am niciun câștig financiar din proiectele astea. Am un atestat care zice că sunt fotograf profesionist și că pot să-mi fac PFA dacă vreau. Da’ nu știu dacă vreau. Nu știu dacă sunt pregătită pentru un asemenea angajament de una singură. Visul meu este să fiu freelancer toată viața.

În loc de încheiere, din Oscar Wilde’s The Portrait of Dorian Grey: “Vice and virtue are to the artist materials for art.”