Vă ziceam la un moment dat că vreau să încerc să arăt ca Andreea Raicu, folosind colecția The One by Oriflame, recent lansată. Nu mi-a ieșit, dar măcar am încercat.
Produsele mele preferate din această colecție sunt:
1. Anticearcănul – este micuț, practic și acoperă fără nicio problemă urmele nopților albe
2. Luciul de buze – l-am adorat din prima clipă, la fel de micuț și practic, are un gust ușor fructat. Ah, dacă nu ești atentă, rămâi cu nițel sclipici pe buze
3. Lacul de unghii – îmi place pensula pentru că e lată și reușesc să nu mă mânjesc toată. Plus, ca orice gospodină, sunt încântată că nu sare după primele vase spălate
Mențiunea îi revine fardului de ochi, care are o textură foarte fină și mătăsoasă, însă riști și să se strângă pe ploape după câteva ore.
Am apelat și la ajutorul surorii mele, că ea-i mult mai critică decât mine și mai serioasă, așa că-i frumos să scriu și ce mi-a zis ea:
Fondul de ten și-a făcut treaba, a acoperit ce era nevoie, fără să creeze un efect de mască. Iar rimelul mi-a conturat genele, fără să mi le scoată prea mult în evidență.
În concluzie: nu suntem specialiste în domeniul beauty, ci consumatoare normale, care-și doresc calitate de la produsele pe care le folosim. Colecția The One by Oriflame ne-a convins și am făcut deja recomandări printre prietene 🙂
Postare scrisă în cadrul unei campanii de promovare a noii colecții, pentru a participa la un workshop dedicat bloggerilor de fashion și beauty , căci îmi doresc să aflu mai multe de la profesioniști.
2 Comments
Gabi · June 4, 2014 at 5:22 am
Tușul stilou e geniaaaal … Fata de cel de dinainte, are periuta mai flexibila, si e fff rezistent, in condițiile in care nici nu am folosit baza, fond de ten etc…
Cine sunt castigatorii invitatiilor la workshopul Oriflame » Blogal Initiative · May 22, 2014 at 5:00 pm
[…] Deleanu Gabriela – https://gabrieladeleanu.ro/sa-nu-uit-de-noua-colectie-de-la-oriflame/ […]