Știți că vă tot ziceam că vreau să-mi găsesc un nou hobby, mai cu tentă sportivă. Când eram acasă am experimentat paintball la sala Akikai și a fost destul de distractiv. Atunci când nimeream ținta – ceea ce se întâmpla destul de des spre surprinderea mea).
Unii prieteni m-au trimis la laser tag, numai că nu prea m-a pasionat ideea prea mult. Adică în How I Met Your Mother părea distractiv, dar numai acolo. Alți prieteni mi-au zis că mi s-ar potrivi mai bine să mă apuc de airsoft. Ce-i drept, când eram mai mică, îmi plăcea să mă joc cu pistoale cu bile, chiar dacă acum nu m-au interesat niciodată jocurile de genul Counter Strike.
Faza mișto la airsoft e că “armele” sunt de fapt replici de airsoft și că te poți simți ca în Mr. & Mrs. Smith cu arma-n mână. Iar dacă mai ai și o costumație pe măsură, clar că te simți ca-n filme.
Acum nu știu dacă să încerc sau nu pentru că nu sunt sigură că mă va pasiona pe termen lung sau dacă voi avea timp să mă ocup de asta. Că trebuie să recunoaștem, este un hobby destul de costisitor judecând după prețurile de pe un magazin de airsoft și să mă apuc să investesc în ceva ce e posibil să nu mă pasioneze chiar atât de mult, mno…
Așa că, dacă e cineva pe aici pe-aproape care a încercat și i-a plăcut (sau nu), e rugat să dea cu părerea mai jos, că eu sunt în dubii
1 Comment
Cumnatu · July 30, 2014 at 9:26 pm
Te ajut eu cu o replica.