Toamna asta a fost marcată de proteste. Poate că oamenii și-au amintit de responsabilitatea civică sau poate doar s-au săturat de toate mizeriile care se întâmplă în jurul lor.
În acest context deja agasat de proteste – pentru Roșia Montană, pentru câinii vagabonzi, pentru Pungești, pentru 6% pentru educatie – a apărut protestul studenților senatori de la Universitatea București. Unii spun că e mișcare politică, organizatorii susțin că reprezintă studenții. Dacă e să o luăm pe aia cu politica, din orice acțiune cineva are de câștigat, deci e cam trist să ne-apucăm să despicăm fir-un patru pe filiera asta.
Sunt studentă în anul III la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și anul ăsta îmi doream să reprezint studenții în Consiliul FLLS și Senatul UB. Chiar începusem deja să frecventez ședințele respective prin delegație, căci mulți dintre reprezentanți și-au pierdut dreptul de a participa activ (nu mai sunt studenți sau sunt plecați din țară). Când vedeam ce se întâmplă și cum discută profesorii despre problemele studențești la capitolul “Diverse” mă frustram rău că nu sunt acolo cu drepturi depline și nu pot susține sus și tare ce cred.
Da, în structurile reprezentative de la nivel de facultate și universitatea, studenții nu reprezintă o prioritate. Toată lumea este plictisită când se ajunge să se vorbească despre ei. Afirmația Marinei a ajuns celebră: “cum este posibil ca după 40 de minute de discuții despre studenți, dumneavoastră să afirmați că domnii profesori s-au plictisit și că aveți lucruri mai importante de discutat.”
Asta este realitatea. Plusată de indiferența și ignoranța studenților, nici nu este surprinzătoare. Căci știm cu toții că studenții nu mai sunt cum au fost odată. Nici nu mai sunt câți au fost odată (numai în FLLS sunt aproape 4000 de studenți). La alegerile pentru reprezentanți de anul trecut, am spam-at câteva ore să reușim să atingem pragul de 10% de voturi. Tot membrii asociațiilor reprezentative rămân de bază – ei ajută și la admitere, alegeri, tabere, ei fac și conferințe și nopți culturale. Pentru că lor le pasă mai mult. Ceilalți studenți nu sunt de învinuit – ei au alte priorități, iar responsabilitatea socială nu este una dintre ele.
de pe dreamstime.com
Luăm cele două elemente, adăugăm puțină presiune din exterior și ajungem la ședințe de Senat UB care încurcă toate treburile care până atunci funcționaseră de minune. Un Regulament de Alegeri Studențești care nu este pregătit pentru că nu este clar cine și de ce le organizează, însă este intens dezbătut de profesori, care nu ar avea voie să fie implicați în asta. Intervențiile studenților sunt intrerupte sau nu sunt luate în seamă. Punctul de vedere al unui profesor cântărește mai mult decât al unui student, deși în Carta UB propusă spre dezbatere este specificat de câteva ori că studenții sunt parteneri.
Așa au ajuns studenții să marcheze toamna românească cu un protest. Studenții senatori (cei drept, majoritatea membri ai asociațiilor studențești, că alții nu ai de unde lua), săturați de atitudinea ostilă din Senatul condus de prof. Nistor, îi cer demisia. De ce el? Păi el creează toate problemele și disputele astea. De-acum, se va vota în Senat mai departe demisia stimabilului.
Nu cred că se va rezolva cum își doresc studenții. Totul ține de profesori, iar profesorii sunt orgolioși. La nivel inconștient, oricât de în asentiment sunt cu cauza studenților, nu-i vor susține. Nu este posibil ca studenții să reprezintă o forță atât de mare. Se va crea un precedent, iar studenții vor avea curajul să schimbe tot mai multe dintre neregulile din jurul lor.
0 Comments