Uneori mă gândesc la ce-mi place mie să fac în fiecare zi și cum aș putea să-mi monetizez cumva această pasiune. Nu am ajuns încă la stadiul de plan pentru monetizare, însă mi-am dat seama că-mi place să coordonez proiecte, să organizez evenimente.

Prinsă de nostalgia vremurilor trecute, am căutat prin arhivă afișele celor 3 proiecte pe care le-am făcut în liceu și care mi-au deschis apetitul pentru organizare.

1. Lecturi Urbane – luase naștere în București, urmăream cu pasiune pe net știrile și pozele, iar în 2010 i-am contactat pe organizatori și le-am spus că vreau să fac și eu la mine în oraș. Erau cam neîncrezători, că aveam doar 17 ani și aș fi fost cea mai tânără organizatoare, însă ajutorul dat de profesoara de română din acea vreme, dna. prof. Ciobănuc, i-a convins. Au fost 3 ediții în Tecuci în acel an și mai jos vă arăt 2 afișe de atunci:

gabrieladeleanu.rogabrieladeleanu.ro

2. Inspirată tot de ce se întâmpla în București, pe când urmăream constant site-ul amdoar18ani.ro, am zis că trebuie să fac musai Booze’n’Books. Întâlniri informale la care vorbeam liber despre cărți, la o bere, nefiind constrânși de rigorile unui club de lectură. Am luat legătura cu Ariel, care m-a trimis la Alexandra Mocanu și am reușit să fac o întâlnire și în Tecuci.

gabrieladeleanu.ro

3. Pe lângă citit, eram pasionată și de fotografie. Pe-atunci eram la începuturi, însă curiozitatea era mare, așa că-mi doream mult să mă înconjor de oameni pasionați, de vârsta mea, din liceul meu. Așa a apărut Expoziția de fotografii a liceenilor de la LSH.

gabrieladeleanu.ro

Pe vremea aceea nu știam ce înseamnă project management, însă am învățat foarte multe lucruri, de la alegerea unui loc la decizia unei date potrivite și la metode de promovare a evenimentului de la oameni foarte faini, deschiși și optimiști.

Acum nu-mi rămâne decât să continui pe această cale.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.