Se dă ultimul weekend in octombrie 2013, 14 curioși, o zonă montană extraordinară și se încheie cu o febră musculară de 3 zile. Este supranumit HikeFest.

Am mers din Zărnești până în satul Măgura, am înnoptat la cea mai simpatică gazdă, doamna Pepino, am dormit într-un pat imens și am avut o priveliște de invidiat în fața curții.

De dimineață am mers spre Cabana Curmătura și apoi mai sus, spre vârful Piatra Mică, din Piatra Craiului. Ți-amintești că anul trecut am urcat pe Piatra Mare? Acum am salutat acel vârf, de pe alt vârf.

Am urcat printre stânci, pe grohotiș, folosindu-ne de lanțuri, am mers pe creastă și am rămas fără respirație. Nu mă gândeam la pericol, ci la cât de frumos este totul in jurul meu. La coborâre am mers prin Crăpătură (?), un drum destul de solicitant, însă te făcea să-ți depășești limitele.

Grădina Carpaților face parte din rai, v-am mai spus-o pentru că sunt convinsă de asta. Iar experiența HikeFest înseamnă depășirea limitelor pentru a trece din zona de confort a orașului către o zonă miraculoasă, în care te detașezi de toate probleme lumești și te regăsești. Îți zâmbești și ești mândru că ai putut face asta.

gabrieladeleanu.ro gabrieladeleanu.ro gabrieladeleanu.ro gabrieladeleanu.ro gabrieladeleanu.ro gabrieladeleanu.ro gabrieladeleanu.ro  gabrieladeleanu.ro gabrieladeleanu.ro gabrieladeleanu.ro gabrieladeleanu.ro

Share Button

4 Comments

BitterCherries · November 4, 2013 at 3:22 pm

Te-ai gândit vreodată să lucrezi în turism? Cred că ţi-ar plăcea şi eşti bună la asta 🙂

    gabriela · November 5, 2013 at 9:01 pm

    of, daca aș putea lucra în toate domeniile care-mi plac. și la care sunt bună 😀

Neacsu Aurelian · November 6, 2013 at 6:35 pm

Ce zona superba “Piatra Craiului” ! Nu am mai fost acolo de 10 ani, dar pozele puse de tine imi trezesc amintiri placute de-acolo.

    gabriela · November 7, 2013 at 10:06 pm

    Este, într-adevăr! Mă bucur că-ți plac pozele 🙂

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.