Nu, nu fac parte din gruparea cercetaşilor şi îmi pare rău pentru asta. Am avut doar o tentativă prin clasa a IV-a, dar când a fost vorba să merg la statuia cercetaşului pentru Promisiune, am ratat evenimentul. Mai târziu, în generală, nu m-am intersectat cu cercetaşi care să-mi retrezească spiritul de aventură. Abia la liceu, prin dna. prof. Gheorghe am aflat mai multe despre ei. Însă tot nu m-am înscris. De ce? de fraieră, aş zice.

Anul trecut am avut ocazia de o petrece câteva ore printre ei. Se pare că Sempai Iku împreună cu elevi ai şcolii Akikai mergeau în fiecare an în perioada asta cu diverse ateliere (tras la ţintă, coborât cu frânghia, auto-apărare ş.a.) Mi-a plăcut experienţa şi i-am invidiat pe cercetaşi pentru toată distracţia lor. Este greu, dar este a naibii de frumos!

Sâmbătă sunt activităţi pe ateliere la pădure la Furceni, iar seara este campul cercetaşilor pe insulă [în spatele CNAE, dacă nu ştiaţi]. Pe la 9 seara cică se cântă. Mai multe detalii aflaţi de-aici.

Pe cuvânt de cercetaş că vreau să ajung şi să fac fotografii! Sper să ne vedem acolo! 🙂

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.