O ocazie mai bună pentru acest post nu am găsit – Ziua Naţională a României.

Mi se pare oribil felul în care ne facem de râs ţara. Mi se pare si mai oribil că, pe cât că alţii ne ponegresc, sunt destui care îi susţin şi le dau dreptate.

Nu ştiu dacă aţi încercat senzaţia de a vă fi ruşine cu ţara voastră, să simţiţi că sunteti neîndreptăţiţi pentru că reprezentaţi România.

Celelalte state se şterg cu noi la fund (cam aşa au făcut dintotdeauna, dacă stăm să ne gândim la voievozii români care au ţinut piept otmanilor să n-ajunga în inima Europei pe când cei de la curţile regale petreceau), iar mai nou noi ne ducem singuri să le dăm satisfacţie şi să ne înjosim în faţa lor.

Nu spun că România este ţara lipsită de cusur, însă toate au problemele lor. Dacă vrei să îi conteşti valoarea, te conteşti şi pe tine, căci problema pleacă de la fiecare. Iar media din zilele noastre nu face decât să împuie capul co-naţionalilor cu aspectele negative. Ce-ar fi să facăun program cu ştiri de bine? Exagerez când spun, dar ar putea fi vreo mişcare de-a masonilor (? sau mai ştiu eu ce organizaţie secretă) care urmăreşte auto-distrugerea acestui popor.

E groaznic să fii, într-o competiţie sportivă, la egalitate cu un italian, iar la intervenţia unui organizator/preşedinte italian, să câştige celălalt. E groaznic ca un reprezentant sportiv al unei mari ţări săintervină pe lângă juriu pentru descalificarea unui sportiv român. Noi putem şi suntem în stare să facem multe, însă ne speriem de aceştia. Ne putem dovedi puterea şi inteligenţa doar deţinând-o.

Vreţi o ţară ca afară? Atunci faceţi în aşa fel încât să fie. Schimbarea pleacă de la cei mici. Degeaba vreţi un alt preşedinte, dacă sunteţi la regim otevist.

Ştiu că sună idealist ce spun, însă mie nu mi-e ruşine de originea mea şi voi reprezenta cu mândrie ţara din care provin în orice circumstanţă.

pentru că nu mi-e ruşine de orginea mea.

Nimeni Altu` cu DJ Dox – Fii Ai Bravilor Soldati

Share Button

4 Comments

phidas · December 1, 2010 at 12:05 pm

Pestele se-mpute de la cap. Intelegi?

    Gabriela · December 1, 2010 at 1:06 pm

    interesantă corelaţie. păcat că peştii nu au conştiinţă, iar oamenii da.

Cristina Zugun · December 1, 2010 at 5:39 pm

Strainii ne vorbesc noua de toleranta, de egalitate si uite ca nici ei nu o respecta! Noi ne scuzam zicand mereu “eh, Romania”, sau “Romania – tara tuturor posibilitatilor”, si nu face nimeni nimic, nici macar cei indreptatiti!
Pentru a avea o tara ca afara e nevoie de multa munca si seriozitate, ceea ce la noi nu prea se gaseste. Oamenii pleaca sa fie seriosi in alta parte, caci aici s-au plictisit de atata tras mata de coada ori sa fie neseriosi aici.

Cat despre organizatia masonilor, n-ar fi exclus. Noi nu aducem niciun beneficiu Uniunii Europene, ba chiar suntem in plus. De ce nu ne-ar imparti ca pe o paine?

Postul este foarte reusit, ai pus punctul pe i la fiecare aspect, dar intrebarea este: cati din cei care au citit vor participa la… repunerea Romaniei pe picioare?

    Gabriela · December 1, 2010 at 10:08 pm

    Nu putem spune că suntem nefolositori, la urma urmei ‘totul se întâmplă cu un motiv’, nu?
    Ce vor schimba cititorii nu am idee şi nu pot spune că am vreo putere asupra lor. Eu mi-am confirmat poziţia, iar dacă cineva este interesat în această direcţie, e binevenit să mi se alăture 🙂

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.