În noiembrie 2022 am ajuns în Noua Zeelandă și a fost probabil cea mai frumoasă experiență de călătorie. Am amânat mult să scriu despre această excursie, că parcă voiam să mai țin pentru mine din amintiri. În același timp, îmi doresc să știe toată lumea de minunăția de loc și să meargă acolo.
Cum am ajuns în Noua Zeelandă
Cea mai bună prietenă a mea din facultate s-a mutat acolo în urmă cu vreo 3 ani și am mers în vizită. Teoretic, că practic ne-am văzut jumătate din timp. Dar ea a fost declanșatorul să planificăm o călătorie la capătul lumii.
Avion, viză, condiții de călătorie
Aceasta a fost prima mea călătorie în afara Europei, și cu escală, așa că am ales traseul cel mai eficient. Am zburat doar cu Qatar Airways, cu escală în Doha (Qatar) și o oprire scurtă în Adelaide (Australia), pentru ca după vreo 30 de ore de zbor să ajungem la destinație.
După ce am luat biletele de avion, am aplicat pentru viză online: NZeta. Ca parte din UE, este destul de ușor să primești viză cu un pașaport românesc. Completezi cu datele de călătorie (avion, cazare, scopul călătoriei), o fotografie clară cu tine, plătești 75 $ NZ și în 2 zile primești răspunsul. Pentru turism, viza se acordă destul de ușor, pentru 3 luni. Viza (ștampila) pe pașaport în sine am primit-o la vamă, la intrarea în țară.
Ce trebuie să știi despre Noua Zeelandă
Sunt așa de multe lucruri de împărtășit despre Noua Zeelandă (NZ), că nu știu de unde să o apuc. Voi face încă 2 articole probabil, în care povestesc traseele și arăt poze din insulele de nord și de sud.
Să încep totuși lista de lucruri pe care cred că trebuie să le știi înainte să planifici o călătorie în NZ:
- Ai nevoie doar de un pașaport românesc valid pentru a primi viza, cum scriam mai sus.
- Este departe – +9 ore față de noi ca fus orar. Iar anotimpurile sunt pe invers față de noi: e frig în iulie și cald în decembrie.
- Este o țară mare – cu 2 insule principale (Nord și Sud) și peste 700 de insule micuțe, care acoperă o suprafață de 268,021 km pătrați
- Se vorbește engleza, e parte din Commonwealth
- Însă este o țară foarte diversă, cu Māori (indigeni), Kiwi (europeni invadatori) și imigranți din Asia-Pacific
- Vei vedea indicatoare și texte în limba te reo Māori – așa vezi auzi de Aotearoa în loc de NZ
- Insula de nord este cea mai populată, acolo este și capitala (Wellington), și cel mai mare oraș (Auckland) și Hobbitonul 🙂
- Oamenii sunt destul de amabili și drăguți, fără să fie falși în vreun fel.
- E populație puțină, densitate mică, așa că nu vei găsi extrem de multe hoteluri sau experiențe disponibile în ultimul moment.
- Așa că trebuie să-ți planifici activitățile și să rezervi bilete în avans. Aplicația getyourguide te va ajuta foarte mult.
- Este foarte complicat să te miști de colo-colo fără mașină personală. Nu au trenuri.
- Se conduce pe partea stângă.
- Moneda locală este dolarul neozeelandez (care înseamnă cam 3 lei sau 0.6 euro). Poți plăti peste tot cu cardul.
- Are niște peisaje naturale incredibile. și niciun prădător natural, așa că te poți plimba liniștit peste tot.
- NZ e aproape de gaura din stratul de ozon, ceea ce face ca soarele să ardă foarte puternic. Nu uita crema cu factor de protecție solară și ochelarii de soare acasă.
- Da, e foarte frumos la Hobbiton.
- Prețurile sunt măricele. Dar nu cu mult peste București, diferență de câțiva euro în plus la fiecare produs. Care se adună.
Ai anumite întrebări sau nedumeriri? Scrie-le mai jos în comentarii și-ți răspund în articolele viitoare.
0 Comments