Urăsc lunile ianuarie și februarie! Mai mult ianuarie, ce-i drept. Și vreo 10 zile din decembrie.

Probabil că sunt singura persoană din țara asta căreia nu-i plac timpii morți. Așa cum nu-mi place că după 20 decembrie toată lumea intră în letargie, mereu trebuie să te întrebi “oare o fi deschis la magazinul X sau la cafeneaua Y?”, căci nu în toată țara e ca-n București, unde ai un Mega Image la 2 pași și Pub-uri deschise non-stop.

Așa intri și tu în jocul lor. Stai numai în casă, la căldură, te uiți la filme și lenevești. Și continui să faci asta pentru 2 săptămâni. Pentru ca apoi să vină… sesiunea! O lună și jumătate de stress, în care nu faci decât să te stresezi pentru niște examene, la care nici nu înveți. De la prea mult stress, bineînțeles.

În ianuarie și februarie vezi poze pe facebook de la munte ale oamenilor care au terminat facultatea, iar tu închizi fereastra și-ți promiți că după facultate o să pleci cu săptămânile la munte.

În perioada asta se întâmplă cele mai faine evenimente, bineînțeles. Însă îți spui că nu ai timp, ai examene. Pun pariu că în perioada asta va începe să ningă, iar eu nu voi merge în Cișmigiu să patinez între fulgi pentru că voi avea examen a doua zi.

De ce nu se instituie un soi de evaluare continuă, să nu mai fie timpul ăsta care te blochează mintal și care nu te lasă să te bucuri de nimic?

Uf, mai sunt 6 luni și termin cu examene, cursuri și licență!

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.