DSC_5113La începutul lunii am reprezentat ASLS împreună cu încă 2 colegi la Forumul Organizațiilor Studențești din România, un eveniment ANOSR, în care s-a discutat mult pe tema reprezentării studențești

Destinația: Timișoara. Un drum de ~8h, parțial dormit, parțial de admirat peisajul. Cât de tare e senzația sa mergi cu trenul și lângă tine să fie Dunărea! În plus, mi-am pus pe lista de vizitat Orșova.

Am fost foarte entuziasmată să ajung în sfârșit la Timișoara. Eram acolo pentru prima dată și știam ca acest oraș nu mă va dezamăgi. Și nu a făcut-o. Dincolo de ce îți sare în ochi – curățenie chiar și în miez de noapte și lipsa câinilor (+prezența pisicilor), am simțit acest oraș ca fiind unul de provincie, ca din filme. Nu-mi săriți în cap că am figuri de capitală, că nu zic de rău. E pur și simplu vorba de liniște și pace și respect între locuitori.

DSC_5090 DSC_5096

03082013258

Experiența aceasta cu totul mi-a deschis mintea. Am descoperit cât de prinși în tot felul de nimicuri suntem în București și cât de des uităm de lucrurile cele mai importante. Mi-a părut rău să văd la acest Forum doar 5 organizații studențești, dintre care 2 centrate pe proiecte. Este uimitor să vezi câtă energie propagă reprezentanții studenților din restul țării. Tare mândră am fost să-i cunosc pe membrii Ligii Studenților din Galați, de care au auzit voluntarii de peste tot.

ANOSR, FOSR, Timișoara, vă mulțumesc pentru tot!

Această postare este haotică pentru că în mintea mea încă tronează entuziasmul și motivația. Vă voi povesti cu altă ocazie despre lucrurile pe care le-am învățat.

DSC_5233

Share Button

1 Comment

personal blog & photo gallery | Candidez pentru președenția ASLS · December 12, 2013 at 10:55 am

[…] am ajuns să cunosc foarte mulți studenți din universitate, sau chiar din întreaga țară […]

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.