Hikefest este o evadare de un weekend pe care o organizează Radu în fiecare octombrie pentru voluntarii ASLS. Anul acesta el a lucrat împreună cu Anca și Mihail, tot de la ASLS, of course.

Mă păcălesc în fiecare an că sunt încă tânără și pot ține pasul cu cei mai tineri, însă nu-mi mai iese.

Drumul până la Măgura

Am fugit la 6 de la birou spre Gară, am ajuns prea târziu și toate casele erau hiper aglomerate și am urcat din mers în  trenul spre Brașov, fără bilet 🎫ar fi trebuit să cobor la Ploiești și să pierd legătura spre Zărnești, însă am mers cu nașul –  pentru prima dată în viața mea!

Se poate spune că și pe regiotransul Brașov – Zărnești am mers cu nașul că am plătit jumate din cât trebuia, fără bilet.

Din Zărnești în Măgura mi-am blestemat orele de stat pe scaun, nu am putut respira corect din cauza ceții și umezelii apăsătoare și mi-am amintit de electric castle 🏰 cu tot noroiul de pe drum. 

Am ajuns la cazare la 00 45 și mi-e somn de abia țin ochii deschiși. Maine începe distracția! 

hikefest-gd


Traseu și probe

Hikefest este o gândită ca o competiție în care participanții explorează un traseu unde descoperă practic mai multe informații teoretice despre munte 🗻

Azi am plecat în circuit 💫 în jurul satului Măgura, prin Cheile Pisicii 🐈 Radu s-a asigurat ca traseul să nu fie prea dificil, pentru că sunt mulți aslsiști care abia descoperă Grădina Carpaților, iar ăștia mai bătrâni 👵 ne-am asigurat că nu se pierdeau unii de alții.

Înapoi la pensiunea Pepino am dat drumul la probele basic pentru orice călător montan: teorie din geografia de clasa a cincea 🐏🌲🍀, cum să facă un cort ⛺ sau cum să lucreze în echipă sub presiune. Rezultatele au fost destul de bune, participanții au prins repede, iar distracția a fost acolo 😀

Seara s-a încheiat cu carne de pui 🐣 la grătar și cartofi copți în jar, alături de-o blondă grasă de la Cotnari 🍷. Să vedem cum rezistăm și mâine 💪✌

 


Ultimele probe și câștigătorii Hikefest 2015

Astăzi am fost acoperiți de ceață toată ziua, lucru care m-a făcut să apreciez mai mult soarele 🌞 cu dinți de ieri.

Echipele au trecut astăzi prin ultimele probe de Hikefest, probe care i-au făcut pe participanți să interacționeze diferit cu colegii lor, fiindu-le testate astfel imaginația, lucrul în echipă și limitele zonei de confort. 

Clasamentul general s-a bazat atât pe punctaje în funcție de rezultatele fiecărei echipe plus punctaj acordat unii altora. Astfel, nimeni nu s-a supărat că Robert și Alina au câștigat ediția asta, iar la anul vor fi mult mai pregătiți. 

hikefest4-gd

Înapoi la casele noastre

La ora 3 am plecat din Măgura, am luat un tren 🚂 spre Brașov și apoi un regio de CFR, singurul fără întârziere spre București.

Sunt cu toții obosiți, cu gândul la noua săptămână, la cursuri, job, mâncare 🍲 și mai ales duș 🚿, însă sunt convinsă că toți participanții sunt mulțumiți că au reușit să reziste, să iasă din zona lor de confort și și-au demonstrat că limitele lor și le setează singuri.  Good job, guys and girls! 

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.