Era frig și picura, mă grăbeam să ajung cât mai repede spre Arena Națională. Mașini multe, oameni mulți pe trotuar, nervi cu totul. Pac! Mai faci din astea?  La prima intersecție aproape m-am ciocnit de un cuplu de tineri, chiar liceeni aș spune. El îi dă o palmă sănătoasă peste față și o ceartă, ea îi răspunde zâmbind – nu, iubi.

***

Astăzi este ziua internațională împotriva violenței asupra femeilor. Multe informații și linkuri către studii puteți găsi aici – ongen.ro. Plus, o campanie musai de urmărit de la Decât O Revistă.

***

Pe stradă, m-am uitat la Alexandra, colega de proiect cu care mergeam la meci, și am fost amândouă în stare de șoc. Știm că se întâmplă lucruri rele pe lume, însă am avut norocul să nu pățim niciodată nimic. În bula în care trăim, suntem ferite de evenimente de acest gen, nici la știrile de la ora 5 nu ne mai uităm.

Cu toate acestea, 31% din cetățenii României consideră că femeile sunt bătute și din vina lor, iar 15,8% din cetățenii României consideră că, dacă are copii, o femeie nu poate să se despartă de soțul agresiv. [sursă]

Am putea să deschidem puțin ochii și urechile și să observăm ce se întâmplă dincolo de zona noastră de confort. Să ne ajutăm prietenele și cunoștințele, fie că stau la țară sau în buricul târgului. Cel puțin eu voi face măcar atât.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.