La cursul de Comunicare de Criză am analizat imaginea brandului elefant.ro în perioada 2011-2014 alături de colegele Luiza Cernica și Oana Ștefănescu – aici puteți găsi studiul de caz complet. Cea mai mare problemă întâmpinată de clienți a fost modalitatea de livrare a coletelor.
În anul de grație 2015, luna a unsprezecea, elefant.ro deschide centre de livrare la metrou:
Elefant.ro este primul din Romania care deschide de puncte de livrare in statiile de metrou din Bucuresti. Astfel, clientele pot face comenzi direct in site si le pot ridica in orice moment din statiile Universitate, Petrache Poenaru, Grozavesti, Unirii 1 si Unirii 2.
Sursă: wall-street.ro
Măi, oricât de mult mi-ar displăcea mie expansiunea lor către produse de beauty/fashion și oricât de mult mi-ar displăcea metoda lor de promovare cu ajutorul vedetelor, faptul că elefant.ro a coborât cu picioarele pe Magheru (mai întâi), iar acum are și aceste puncte de livrare mi se pare o grijă specială pentru clienții săi, iar asta e de apreciat.
2 Comments
Oana · November 16, 2015 at 1:47 pm
Si mie mi-ar fi placut sa ramana doar pe comertul de carte, dar inteleg ca trebuie sa se alinieze concurentei. Cat despre punctele de desfacere mi se pare o idee foarte buna, caci ponderea costului curierului in pretul platit e substantiala.
Gabriela · November 16, 2015 at 3:35 pm
Sigur, privind decizia din poziția consumatorului bucureștean – mi se pare foarte tare