HereIAmARabbitHeartedGirl
Am început săptămâna aceasta mai mult decât în forță. Venisem de acasă debordând de energie pozitivă, eram optimistă, știam că mai sunt două săptămâni până la Crăciun, totul era minunat.
M-am ambiționat prostește că totul va fi bine, însă a fost o săptămână teribilă. Încă de pe tren am plâns de nervi. Nu știam cum să fiu mai silențioasă, să nu se sesizeze cineva pe lângă mine. Din fericire eram încă fresh și mi-am revenit rapid pentru zilele următoare. Însă în fiecare zi s-a întâmplat câteva ceva tâmpit. Ca un bulgăr de probleme ce crește pe măsură ce orele treceau. Iar eu încercam în fiecare dimineață să mă bucur de soarele cu dinți și să-mi autoinduc ideea că azi va fi o zi minunată!
La finalul acestei săptămâni sunt dezamăgită. Dezamăgită de un job care părea minunat, dezamăgită de oameni în care aveam încredere și în final dezamăgită de mine. Totul s-a întâmplat din vina mea – eu am fost cea care s-a entuziasmat prostește, cea care a reacționat greșit și cea care a avut încredere în oameni când i se spunea să nu.
Să fim înțeleși, in această seară nu îmi plâng de milă, ci plâng de nervi pentru că sunt prea tânără, prea necoaptă, prea naivă.
0 Comments