Cum mi-a activat frica de singurătate Wild a lui Cheryl Strayed

Citesc Wild de vreo câteva săptămâni bune deja. Nu e lungă, dar mă lungesc mult când parcurg rândurile, dau vina pe faptul că e în limba engleză și că e jargon de munte și oricum nu citesc decât pe tramvai și în câțiva alți timpi morți.

Am deschis-o iarăși în seara asta, după o zi moleșită la Therme. Am avut-o cu mine și acolo, dar nu am putut să termin 2 rânduri.

Am deschis-o deci în seara asta, voiam să adorm devreme să pot să fiu odihnită mâine că lucrez.

I’d forever be alone. And why? What did being alone do? “I’m not afraid”, I said, calling up my old mantra to calm my mind. But it didn’t feel the same as it usually did to say it. Perhaps because wasn’t entirely true anymore.

Ieri, pe 1 septembrie, s-au făcut 4 ani de când m-am mutat din cămin într-un apartament. Vreun an jumate am avut colegă, ]n rest am stat singură. De 10 luni împart factura la apă cu 2 broaște țestoase. Altfel sunt singură. Iar astăzi după ce mi-a luat un secol să-mi adun curajul să mă dau singură pe un tobogan la Therme (mi-e frică de apă), am ajuns acasă singură doar eu cu țestoasele și am început să citesc povestea unei tipe care face singură Pacific Crest Trail și la un moment dat conștientizează singurătatea – iar la punctul acela am cedat.

Mi-am dat seama că deși îmi zic încontinuu că noi suntem cele mai importante persoane pentru noi înșine, că suntem singura constanță a vieții noastre, că trebuie să avem grijă noi de noi și că e în regulă să fim singuri, să ne descoperim mintea, azi nu știu dacă mai e așa. Mi-e frică de singurătate.

Am ajuns la pagina 229 din 315, din cartea Wild de Cheryl Strayed, varianta în engleză, și o dau. Semnele au fost acolo, pur și simplu nu o pot citi.

plănuiesc să revin activ pe blog. îmi doream cu ceva  mai puțin dramatic. asta e în capul meu acum, știu că nu sunt singura care are panici, iar prin articolul ăsta public vreau să le reamintesc și altora că nu sunt singuri.