Am lăudat Snapchatul așa de mult într-un timp, încât în ultima vreme, când mă întâlnesc cu amici și cunoștințe, mă lovește întrebarea: și, ce se mai întâmplă pe Snapchat?

Dragilor, ce să vă zic 🙂 GaryVee*, KimKardashian și DJKhaled305 sunt încă activi acolo. Domnul Evan Spiegal așteaptă un copil de la Miranda Kerr, deci îi merge bine. Faimoșii ochelari Spectacles au rămas mai mult prin depozite, deci îi merge cam rău. Surprinzător, dat fiind hype-ul cu ochelarii la început, dar bănuiesc că GoPro și-a ținut comunitatea aproape, astfel încât cei care ar avea chestii super mișto de arătat să nu se complice cu o pereche de ochelari.

*Toate numele apar ca pe Snapchat, poate vreți să le dați add

Dar hai să nu ne aruncăm așa departe și să vedem ce se întâmplă pe planuri mioritice.

Articolul meu cu indicații despre cum să folosești Snapchat este în top lună de lună. Grație acestui lucru și a imaginii din dreapta, săptămânal primesc cam 8-10 follow noi acolo (lucru pe care nu l-aș putea spune și despre Twitter, ce să-i faci).  Deși pe follow aș sta bine (nu știu numărul total de urmăritori), e mai greu cu vizualizările – mă învârt pe la un 40, hai 60+ în perioadele bune. Recunosc mereu câteva dintre numele de acolo, deși ei nu postează.

Din toate astea înțeleg că:

  • o parte dintre utilizatori își fac cont și apoi îl abandonează
  • o altă parte sunt utilizatori consumatori, care intră pentru ceilalți, dar ei nu creează conținut
  • adolescenții folosesc mai des chatul individual/pe grup (pe testate) și nu shareuiesc cu toată lumea cum făceam noi pe Hi5.
Raport iSense Solutions - vara 2016

Raport iSense Solutions – vara 2016

În tot acest context, eu pot să zic că o dată pe săptămână postez acolo un story – adică mai multe snapuri – la care uneori primesc răspunsuri, deseori mă mulțumesc cu vizualizări. Sunt încă fana Spectacles, dar tot nu m-am îndurat să dau $130 pe ei.

În schimb, știu câțiva oameni care s-au îndurat, uite ce mi-au zis despre experiența lor:

OanaPolitana (de la Snapchatopia) – Am ochelarii de aproape un an. Pe cat de excited am fost cand i-am incercat prima oara pe atat de dezinteresata sunt acum. Mi-au placut la nebunie si i-am super promovat pentru ca mi se pareau o chestie inovativa care poate sa ajute userii in sensul in care iti ofera ocazia sa arati mai usor lumea ta celor care te urmaresc. Intre timp mi-am dat seama ca procesul de urcat pe telefon din ochelari, uploadat HD, postat pe Snapchat e un proces prea lung, pe care nu sunt dispusa sa-l fac de absolut fiecare data cand fac un snap cu ochelarii. Plus ca sunt destul de creepy cu ledul care lumineaza cand filmezi si oamenii au tendinta de a se feri cand ii vad. I-am folosit destul de mult cateva luni. I-am folosit chiar in activari pe care le-am avut cu branduri. Pentru KFC am filmat destul de mult cu ei in cateva dintre campanii, dar nu pentru Snapchat. Salvam video-urile filmate cu ochelarii, pentru ca se vede destul de misto ce faci, si le urcam pe InstaStories. Am filmat mult de tot in Venetia la Bienala de Arta si imi face placere acum sa le urmaresc filmuletele. E o cu totul alta experienta, dar din pacate nu e un tool care sa te ajute sa salvezi timp. Ceea ce m-a determinat sa o las mai moale cu utilizarea lui.

Avantaje – arata destul de cool in aplicatie, e ceva nou, sunt utili daca esti brand sau personalitate al carui public sunt tinerii, hands free recording, husa e incarcator, Dezavantaje – arata weird, led-ul ii sperie pe oameni, se incarca super greu snap-urile filmate cu lens, compatibili doar cu Snapchat, fac doar video, nu poti sa i folosesti inauntru, super greu de intrat in posesia lor.

MihaiLungeanuNu mai cred in partea de branding pe Snapchat, pentru ca nu au stiut sa activeze brandurile astfel incat sa putem monetiza. Plus ca Instagram i-a depasit, desi ei i-au copiat. Iar Spectacles sunt minunati. Dar am exagerat de mult… 3 perechi.

Și apoi, pe cine să urmărești pe Snapchat din România?

Înainte să dea Instagramul forță pe Stories, aveai pe cine urmări și acolo. Țin minte că erau fashionistele care postau așa de des, încât nici nu apucam să vedem mereu tot conținutul. Dintre ele, n-am mai văzut-o pe niciuna de ceva timp (poate doar pe AlinaCeușan). În rest, mai avem un Bromanianow, o Inna uneori, un festival alteori (ElectricCastle, Summerwell) sau chiar un brand (CocaColaRo). (chiar, Fanta a dispărut destul de subit, deși au avut campanie cu adolescenți în departamentul de marketing).

Ce să-i faci, nu-ți permiți să creezi conținut pentru o platformă în creștere, pe care o poți justifica doar pe termen lung, poate prin audiența care crește cu tine. Ain’t nobody got time for that. Și nici Snapchat pe partea cealaltă nu a fost de treabă cu creatorii de conținut, ba chiar nu i-a ajutat mai deloc (și aici vorbim desigur concentrat pe SUA).


Mai poți da de două ori swipe la stânga și să te uiți la conținul propus acolo (special pentru Snapchat!) de televiziuni sau publicații. Iar dacă dai swipe în jos, o să poți găsi Snaps în funcție de keyword/locație.


Partea bună este că s-a mai calmat lumea cu Snapchatul totuși. Era în toate topurile locale de tendințe (și înțeleg de ce, că nu degeaba a pus Facebookul feature-ul ăsta peste tot), doar că e bine să nu ne mai entuziasmăm așa pentru orice apare nou, ca și cum s-ar potrivi la maxim cu orice brand și business.

Cu toate astea, zic să mai avem puțină răbdare și să mai stăm puțin cu ochii pe Snap Inc. să vedem ce pregătesc pentru 2018In 2018, we are going to build more distribution and monetization opportunities for these creators . . . Developing this ecosystem will allow artists to transition more easily from communicating with friends to creating Stories for a broader audience, monetizing their Stories, and potentially using our professional tools to create premium content.

Sursă grafic: Snapchat.com

Photo by NeONBRAND on Unsplash

Dă-mi follow pe snapchat! Scanează codul din dreapta sau caută ”gabrielavinia” 💛👻

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.