Ariciul nu este cel mai pretențios animal. Nu este cel mai prietenos, dar asta e altă poveste. Trebuie să aibă apă, mâncare, căldură, întuneric. Da, întuneric, adică nu este prea recomandat să-l scoți la soare, asta îi poate crea mai multe probleme. Însă, poate dezvolta numeroase alte probleme, de aceea e recomandat să îi acorzi atenție, să îi urmărești mișcările pentru a putea sesiza orice schimbare de comportament.
Ariciul Rico, care este femelă, dar nu-mi place să zic aricioaică, a avut niște probleme femeiești. Totul a început de la sângerări pe așternut atunci când făcea pipi. Am mers la Sanivet, unde mai fusesem cu ea, dar nu m-au putut ajuta prea mult și m-au trimis să-i fac ecografie. Putea avea o piatră la rinichi sau ceva probleme cu sistemul reproducător.
Clinici specializare în animale exotice în București
Am mers până în Pantelimon, la Link Vet și le-am lăsat ariciul. Fiind încă restricții de pandemie, nu puteam intra în cabinet, așa că am rămas afară. A trebuit adormită (este un animal micuț și nu poate fi ținut prea ușor pe loc), i s-a făcut ecografia și am primit un CD (I know…) cu pozele și un mail cu interpretarea medicului.
Nu se vedea nimic în mod deosebit, medicul specialist nu a menționat nimic, înapoi la Sanivet. Cum nu au de-a face cu arici în fiecare zi, medicul de acolo mi-a spus să merg mai bine la o clinică specializată în animale exotice, Falconvet.
Am mers la ei și după un control rapid și câteva întrebări prin telefon (pandemie, așteptam afară), concluzia a fost că trebuie sterilizată. Pentru că nu a cunoscut niciun mascul în viața ei, că nu m-a preocupat înmulțirea, a avut un soi de fibrom uterin care putea da în cancer. Câteva zile mai târziu, s-a rezolvat. Dimineața operație, recuperare peste zi și apoi control medical la câteva zile și la o săptămână.
Peste tot am mers cu programare, nu sunt locuri unde să te duci hop-țop. Mai ales în circumstanțe de restricții și pandemie. Din fericire, peste tot am dat de oameni profesioniști, atenți cu ariciul, prietenoși. Și am avut noroc că locuiesc în București, unde se găsesc cabinete veterinare specializate în animale exotice.
Costurile operației de sterilizare la arici
Toată distracția asta m-a lăsat în februarie fără 1100 lei, plus costurile de taxi. Plus timpul de colo-colo, plus stresul de ce putea păți aricica. Pe de altă parte, costurile din ultimii 3 ani și jumătate au fost minime.
- 400 lei ecografia la Linkvet
- 150 lei consultația la Falconvet
- 650 lei operația + anestezia + tratamentul post-operator la Falconvet
- 0 lei la Sanivet pentru că doctorul a fost foarte amabil că s-a uitat câteva minute la ea și m-a trimis în altă parte. E mereu plin de câini, pisici și alte animale acolo, așa că-i recomand oricum.
Cu această experiență am avut declicul că nu-mi mai doresc animale acasă. Nu ai cum să nu te atașezi de ele, iar asta vine la pachet cu o mare suferință pentru orice ar păți.
0 Comments