Am ales să scriu mai pe larg despre subiect deoarece sunt perspective tare diferite de la capitală la provincie, de la oraș la sat. Faptul că nepotă-miu merge la after în București e ceva normal, faptul că există program de after și că sunt copii prezenți în zonele rurale mi se pare dificil și minunat în același timp.

Am crescut la sat, știți asta despre mine deja. Deși eu am crescut într-un mediu ”normal”, cu susținere deplină pentru a merge la școală și a-mi continua studiile, știu că alți copii nu aveau parte de aceleași condiții (și mulți nu au nici acum). La noi, munca fizică pe care o depun vecinii nu este răsplătită financiar prea bine în raport cu costurile minime de viață, și atunci trebuie mai multă muncă, mai multă alergătură, mai puțin timp dedicat creșterii copilului, după cutumele moderne, cel puțin. Neavând modele în familie/cunoscuți, neavând modele în școală și nefiind mereu susținuți de părinți și chiar profesori, elevii se pierd foarte ușor pe alte căi. Cu cât se pierd mai devreme, cu atât e mai greu să-i readuci în sistem apoi.

***

Nu am spus nicio noutate, știu, acesta a fost doar un reminder, să vedem mai departe de bula noastră în care trăim și să nu ne mai grăbim cu judecatul oamenilor 🙂

***

În acest context, vreau să știți că Flanco și Fundația eMag au lansat în acest an școlar proiectul pilot de burse pentru școlile din mediul rural, care face parte din programul ”Nouă ne pasă” al Fundației. Școlile au aflat despre acest proiect de la Inspectoratele Județene, acolo unde existau deja Centre de pregătire pentru Performanță și au aplicat pentru grant. Școlile au fost controlate, vizitate, și selectate, iar în final au rămas acestea:

  • Comuna Șotrile, Prahova
  • Comunele Vâlcelele și Darabani – Liceul Teoretic din Negru Vodă, Constanța
  • Comunele Vaduri și Gîdinți, Neamț
  • Comuna Buda, Buzău
  • Comuna Putineiu, Teleorman

rechizite

Deci, școlile primesc finanțare pentru gustarea copiilor, materiale didactice și remunerația profesorilor.

După prima lună de activitate, rezultatele sunt foarte bune – prezență 100% la program, note mai bune la școală, părinții vin mai des la școală și țin legătura cu echipa didactică. Peste 150 de elevi din clasele I-VIII cu risc mare de abandon școlar sunt incluși în program.

Perioada raportată a fost scurtă, ce-i drept, însă cred că dacă a fost deschidere din partea elevilor și părinților de la început, proiectul are mari șanse de reușită.

Adina Călăfăteanu, Project Manager Fundația eMAG pentru Educație, spune că își propun să contribuim la reducerea ratei abandonului școlar în acele comunități și să îi ajutăm pe copiii care nu pot ține pasul cu școala să ajungă la nivelul colegilor lor. În plus, în program sunt și copii care au nevoie de rechizite, de acces la servicii medicale, de consiliere. Și facilităm și accesul la aceste servicii, echipa didactică lucrând cu diverși actori din comunitate. În plus, ne propunem să urmărim evoluția cohortelor – cel puțin 4 ani și să vedem impactul programului (nu este o inițiativă punctuală, de scurtă durată, ci un program pe termen lung).

***

Investiția în Educație este cea mai sigură investiție pe care o poți face. Pragmatic vorbind, acești reprezentanți ai sectorului privat știu că dacă acești elevi continuă să învețe, le-ar putea fi angajați într-o bună zi sau își vor putea permite să achiziționeze produse de la ei. De ce să nu investești, pe termen lung, și în profitul companiei tale? 🙂

În același timp, sunt curioasă pe unde mai sunt școli care au implementat programul de after-school și cum funcționează.

sala-de-clasa-noua-ne-pasa

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.