Dacă prima ediție de reCreiere a fost duminică, de această dată recreerea a fost sâmbătă și a fost binevenită. Așa se aranjează stelele, să te afli în mediul potrivit atunci când ai mai mare nevoie de motivare și inspirație.
Proteina animală, cel mai mare cancerigen.
Primul vorbitor a fost Diana Luppa, vegetarian convins de la 1001vegetarieni.ro. Mi-a plăcut de ea pentru că avea un răspuns la orice întrebare și pentru că avea toate argumentele la ea. Principalele motive pentru care vegetarienii aleg acest stil de viață este sănătatea, iubirea de natură și salvarea planetei. M-a făcut curioasă să caut mai multe detalii pe net.
Cea mai bună formă de concentrare este sportul.
Următorul vorbitor a fost Adi Cocolin, de profesie ne-speaker, ci instructor de fitness și tehnician nutriționist. A avut emoții, însă o dată ce a intrat într-o zonă sigură, nu s-a mai oprit din motivat auditoriul, vorbind despre beneficiile sportului: eliberarea de serotonină, mobilitate, încredere în sine, putere de concentrare și multe altele. De reținut – dieta ideală: exerciții fizice + alimentație corectă + odihnă.
Creierul nostru nu percepe ce nu știe.
Ultima din prima serie a fost Corina Anghel, de la improvizație.ro. A avut cea mai dinamică sesiune, unde ne-am jucat mai mult. Am învățat cum să fim deschiși, să fim responsabili și să avem grijă de ceilalți.
Pe repede înainte: Pauză de masă – Apă de la Aqua Carpatica – Cafea cu caramel și cafea cu ciocolată de la Origo – Socializare.
Nu suntem raționali.
Primul vorbitor din a doua serie a fost Dragoș Sălăgeanu, hr connaiseur. El este un tip neașteptat de deschis. Ne-a învârtit printr-o groază de domenii și idei, în final făcându-ne să ne întrebăm câte dintre gesturile și alegerile noastre mai sunt ale noastre. În câteva idei: curând vom fi înlocuiți de roboți, dacă nu ne facem cu adevărat utili societății; totul este relativ, în funcție de contextul în care ne aflăm; fiecare idee puternică are o ancorare la fel de puternică; cele mai profitabile afaceri sunt cele care aclamă free!!!
Constantin Nimigean, de la oitzarisme.ro, fondator Love Issue a fost cel care a încheiat ziua. Și cel pentru care venisem eu practic la eveniment. Nu am niciun citat de la el pentru că… nu știu. Am fost absorbită de poveștile fiecărui număr Love Issue și am uitat să mai notez ceva. El a realizat prima revistă din Ro axată doar pe fotografii și povești, pe senzații și stări, pe sentimente și oameni. Și chiar dacă în tine nu zace un spirit artisic, atunci când răsfoiești revista, nu ai cum să rămâi indiferent.
Concluzii: Motivonti a avut încă un eveniment de succes, Corina a fost foarte atentă să fie toate lucrurile în ordine, noi am plecat cu o atitudine pozitivă de acolo, iar Ariel face poze mișto 😀
0 Comments