Simți prin monitor mirosul de trandafir? Că eu încă îl am în nări după 2 zile și chiar cred că pot transmite mirosul prin acest articol. Notele dulci ale florilor de trandafiri roz a invadat toată zona Kazanlak în perioada aceasta, pentru că a avut loc Festivalul Trandafirilor.

Regiunea Kazanlak se află la vreo oră în sud de orașul Veliko Tarnovo și e cunoscută drept Valea Regilor Traci și Valea Trandafirilor. Pentru pasionații de istorie, e de știut că în această zonă sunt multe morminte ale regilor din Tracia, care au fost construite în secolele II-III î.Hr., care sunt și în patrimoniul UNESCO. Cum nu a fost acesta motivul vizitei noastre acolo, îți povestesc mai mult de partea cu Valea Trandafirilor.

În Kazanlak și satele din împrejurimi sunt plantații de trandafiri roz, din specia Damascus. Din aceste flori se face uleiul de trandafir, care este exportat în toată lumea pentru produse dedicate. Da, de aceea vedeți pe litoralul bulgăresc tot felul de produse de trandafir, oamenii chiar au o tradiție de vreo 120 de ani în această direcție.

Se mândresc cu asta și se vede. Am participat doar la Parada Trandafirilor, care a încheiat Festivalul, însă evenimentele au început pe 19 mai anul acesta. Aici este programul complet, unde poți participa la ritualuri de cules trandafiri, prelucrarea acestora, degustări de vin de trandafir și multe altele. Fiecare activitate costă, sunt detalii de prețuri și pachete tot acolo pe site.

Un spot minunat, care dă context acestor tradiții locale

Cum a fost la Parada Trandafirilor

Pe toată perioada am stat la Veliko Tarnovo, la Hotel Raya (recent renovat, fix lângă parc, am văzut licurici seara, a fost de vis!). Asta ne-a permis și să vizităm cascadele din zonă, și să ajungem rapid la Kazanlak.

Am ajuns din Veliko la Kazanlak duminică dimineața și încercam să ne dăm seama ce și cum se întâmplă. Multe străzi erau închise, se întâmpla parada pe bulevardul principal. Într-un capăt al bulevardului erau multe tarabe cu produse locale, de la săpunuri din trandafir, la genți de piele sau cuțite făcute manual. Toate la prețuri decente – de exemplu, am cumpărat o coroniță cu flori de pus păr cu 3 leva (aprox. 8 lei).

* Fac o paranteză scurtă aici, am observat în Ruse, Varna sau Sofia sunt și străzi pietonale, cu cafenele sau tarabe. Îmi place această deschidere a orașului pentru pietoni. *

De-a lungul bulevardului unde se desfășura parada erau 2-3 rânduri de scaune de plastic sau tribune din lemn. Puteai plăti 40 leva să stai jos sau să stai în picioare în spatele acestor rânduri.

La 12 fix, după cum era programat, a început evenimentul. Prezentatorii aveau un discurs simplu de introducere a evenimentului și mulțumire a sponsorilor – am aflat asta pentru că erau și traduceri în engleză. După speechul primarului, a început defilarea. De la Prințesele Trandafirilor (fete care erau îmbrăcate de gală), la parada tuturor elevilor de primară, a copiilor care erau în echipe sportive sau la cursuri de dans, până la oameni îmbrăcați tradiționali și care ne-au stropit (ca pe plante) cu apă de trandafiri, probabil că i-am cunoscut pe toți localnicii din zona Kazanlak.

Deși bulgarii nu sunt cei mai zâmbăreți oameni, atunci când defilau, toți erau veseli și contribuiau la atmosfera generală de petrecere. În afară de copiii care nu înțelegeau ce se întâmplă :))

Parada s-a încheiat cu grupuri de dansatori tradiționali, care au încins o horă (și folosesc pentru prima oară verbul ăsta că așa s-a simțit), i-au chemat pe toți la dans, și bulevardul s-a umplut de oameni care se învârteau pe muzică tradițională.

Înainte să mă întrebi, nu, nu am văzut nici grătare, nici dube cu mâncare. Maxim gelateriile de la colțurile străzii, care păreau să fie acolo mereu.

Mi-a plăcut mult evenimentul ăsta și m-a inspirat pentru atunci când voi avea eu energia să organizez evenimente locale. Am simțit mândria tuturor că își prezintă pasiunea (erau inclusiv 3 puști rockeri cu chitările în paradă) și că își reprezintă regiunea.

Am găsit aici și livestream de la paradă, dar nu mi se pare că transmite complet energia de acolo.


Dacă vrei să extinzi excursia cu mai multe activități, aruncă un ochi și peste recomandările de aici. Și nu uita să plătești vigneta lor (se poate direct online), pentru că vor fi echipaje de control pe toate drumurile.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.