Este început de an, așa că ce moment este mai bun să vorbim despre obiceiuri, dacă nu acum? Proaste, bune, nu le pun etichete, nu asta contează. Am ajuns să-mi analizez activitățile și obiceiurile după cum mă fac să mă simt. Asta ar trebui să conteze pentru fiecare dintre noi.

În titlu le-am zis activități cu care nu vreau să pierd timpul pentru că de multe ori mă trezesc spunând că nu am timp pentru ceva. Alteori nu aveam chef. Așa că m-am uitat la 2 aspecte: timp și energie.

Prin aprilie am început să-mi monitorizez timpul. Într-un tabel, cu căsuțe alocate pentru fiecare 30 de minute din zi, mi-am trecut ce făceam. Așa am sesizat că dacă încep dimineața aiurea pe internet, ajung cumva să pierd timpul toată ziua.

În paralel, acum ceva vreme am început să fiu mai atentă la ce-mi zice corpul. După ce în 2016 am dezvoltat o formă ușoară de psoriazis, mi-am dat seama că dacă n-am eu grijă de mine, n-are altcineva cum. Asta înseamnă că mă uit la ce consum, cât dorm, ce fac.

Sunt decizii luate treptat, pe testat. Să văd ce-mi face bine și ce nu. Nu mă țin mereu de ele. Dar atunci când nu mă simt bine, știu de ce se întâmplă asta 😁

1. Oboseală

Somnul este cel mai simplu, ieftin, la îndemână remediu pentru atunci când nu mă simt în regulă. Dacă nu mi-e bine emoțional sau fizic, trag un pui de somn de 20 minute și sunt fresh. Pe lângă somnul sănătos pe timpul nopții.

Oboseala mă face neatentă, arțăgoasă, irascibilă. Nu pot face ceva cum bun într-un timp util. Trebuie să-mi cer scuze oamenilor după, dacă le răspund în 2 peri.

2. Mahmureală

Dacă au fost vremuri când rezistam cu nopți albe și pahare de alcool (așa era în studenție, ce să-i faci), nici nu se mai pune problema acum. Doar ideea că a doua zi nu am energie (e strâns legat și de punctul 1), mă demotivează instant să mai dau un shot.

3. Treburi casnice

Pandemia m-a ținut în lucru de acasă (nu că mă plâng!) din martie 2020. Așa că am avut ceva luni la dispoziție să mă bat singură pe umăr că am renunțat din timp la lucruri și am abordat o gândire minimalistă. Încă mai sunt lucuri care mă enervează și simt că tot ce fac este să mut lucruri dintr-un loc în altul.

Însă faptul că nu am haine care necesită o grijă specială mă ajută să bag totul la spălat la 30ºC. Aspiratorul robot adună praful de pe jos periodic. Încerc să optimizez fiecare pas, astfel încât să mă bucur de casă, nu să o simt ca pe-o corvoadă.

Activități de plictiseală

Să merg la cumpărături de plictiseală mi se pare una dintre cele mai proaste activități din lume. Înțeleg pasiunea pentru haine, nu înțeleg “mă plictisesc, hai la mall”. Bine, cu mallurile eu nu prea mai am răbdare de multă vreme.

Prefer să mă uit la plante cum cresc. Uneori plictiseala e bună, profită de ea.

Minciuni

Bine, eu nici nu prea pot să mint. De aceea sunt de multe ori și prea credulă :)) Dar cred că deseori pierdem prea mult timp nefiind onești unii cu alții. Nu ne spunem ce avem de zis, astfel încât nici nu ne simțim confortabili în situația respectivă.


La ce aș mai vrea să mai renunț

Mai am niște activități care-mi cam dau bătăi de cap:

Însă le voi lua treptat, ocazie cu ocazie. Nu mai cred în planuri anuale, cred că poți să ai grijă la comportamentul tău în mod activ. Astfel, vei ști cum să-ți schimbi acțiunile puțin câte puțin, până vei ajunge acolo unde vrei. Nu este ceva ce schimbi peste noapte, ci este un proces continuu. Iar declanșatoarele care te-ar duce din nou la punctul 0 sunt mult mai accesibile. Așa că să ne dăm timp, răbdare și dedicare.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.