Te invit la Padina Fest 2016 [concurs]

În weekendul 28-31 iulie va avea loc Padina Fest, unul dintre cele mai faine festivaluri montane, ce va loc pe Platoul Padina, of course, în Munții Bucegi. Din Bușteni urci la picior, cu telecabina sau cu un jeep turistic.

Festivalul

Mi se pare unul dintre cele mai faine pentru că e o organizare foarte bună. Am fost de 2 ori, doar pentru muzică și atmosferă, deci nu știu cum o fi fost la competiții. Însă după ce am fost dansată, mâncată și dormită acolo, am plecat mereu happy.

Lineup-ul de anul ăsta arată super bine, pun pariu că Lonely Nights va suna magic în mijlocul pădurii   😍 😍 😍

Dar eu nu voi fi acolo să îi ascult 😢

Concursul

De aceea vă trimit pe voi acolo. Doi dintre voi vor putea să-și ia un prieten de mână 💑 👩‍❤️‍👩 👨‍❤️‍👨 și să se distreze în locul meu acolo, cu două condiții:

  1. să-mi spui care-i regula de aur pentru tine atunci când dormi la cort (da, am ceva cu corturile)
  2. să-mi trimiți videos pe snapchat de la concertul Golan sau să-mi povestești apoi cum ți s-a părut eventul (știu că nu am cum să te oblig să faci asta, dar ar fi mișto un follow-up :D)

Deadline, duminică seara. Anunț luni cei 2 norocoși care-s pe film cu mine atunci când merg cu cortul.

Spread the word, spread the love! ❤️ 💛 💙 💜

Share Button

21 thoughts on “Te invit la Padina Fest 2016 [concurs]

  1. SxeSilva

    Cand merg cu cortul mereu imi iau cu mine chilotii cu Chuck Norris pentru a speria ursul care ma crede prada usoara si sa fuga mai repede ca sa pot dormi linsitit si sa ma trezesc fara urmele acelea de muscaturi pe fund de care suntem cu totii satui in vietile noastre de zi cu zi.

    Reply
  2. iunona

    Regula principala cand merg cu cortul este sa nu uit lanterna frontala pentru ca de fiecare data cand sunt in mijlocul padurii sau pe o plaja pustie am nevoie de lumina sa strang niste lemne, sa facem un foc, sa merg la o plimbare.. sa vad pe unde calc.. :))

    Reply
  3. vali

    Atunci cand mergem cu cortul si nu optam pentru un camping, il montam si il lasam gol, pana cand avem nevoie de el. Nu lasam lucruri inauntru. Nu se stie niciodata 🙂

    Reply
  4. Camil

    Regula mea “de aur” atunci cand merg cu cortul este amplasarea lui, iar aici ma refer la faptul ca incerc sa-l pun intotdeauna incat sa am umbra dimineata fiindca e neplacut sa te trezesti intr-o sauna ( mai ales cand ai petrecut pe plaja sau la un foc de tabara si o chitara pana spre dimineata).

    P.S.: Pe snapchat pierzi din rezolutie, e mai buna o varianta filmata si incarcata pe wetransfer 😉

    Reply
  5. Dragos

    O idee foarte buna de concurs 🙂 si bineinteles ca mi-as dori mult invitatia dubla 😛
    1. voi veni cu masina la festival, asa ca voi avea echipament complet: cort quechua 2 seconds de 3 persoane (cel mai important), saci de dormit si haine groase (second most important), saltea gonflabila si pompa (3rd)… mai departe se descurca fiecare cum poate… lanterne, sandvisuri, bauturica, servetele umede (anul trecut au avut dusuri si toalete) etc…
    2. nu am snapchat, dar sigur gasim o metoda prin care sa-ti fac sharing la momentul preferat 🙂

    eu am ramas wow cum s-a auzit Suie anul trecut in creierii muntilor! e deosebit…

    Reply
  6. Catalin M

    Hei,eu cred in salteaua gonflabila de cand cu ploile la alte festivaluri ,nu te ia apa si daca te ia plutesti,gglumesc:)) .Dar pentru mine cel mai important e sa reziste la vant si il ancorez mereu bine,acum la Padina merg cu cort special cumparat pentru munte :))

    Reply
  7. Luca Bianca

    Pentru mine,regula de aur atunci cand mergi cu cortul este sa ai oameni deosebiti cu tine. Fie vant, fie ploi, sa ramaneti impreuna si sa treceti cu amintiri frumoase dupa un festival atat de superb in inima muntiilor pe ritmul trupelor preferate. THE VIBE YOU GET WHEN YOU ARE WITH THE RIGHT PEOPLE <3
    Asadar, cel mai important lucru este prietenia!
    (probabil gandesti ca mine avand in vedere ca abonamentelele sunt pentru noi si inca o persoana, prietenul cel mai bun)

    Oh,si cu snap-ul nu ar fi nicio problema:)

    Reply
  8. Ioana D

    regula de aur e sa-ti faci un mediu primitor (decoratiile interioare nu se exclud :)), ca sa fii zen si cand adormi, si cand te trezesti. Gata de munte, adica ;b

    Reply
  9. Flavius

    pentru mine de aur atunci cand dormi la cort este sa iti alegi un coleg/colega pe masura…in modul asta eviti o multime de disconforturi.
    Exemplific: sa faci cortul singur, sa ramai afara, sa asisti la concer de sforaituri, sa nu ai loc in cort din cauza hainelor si in ultimul rand imbratisarile de dimineata cand ai ghinionul si in cort e sauna…daca ai o companie perfecta totul se rezolva

    Reply
  10. Cutinov Lavinia Cristina

    Hei. Regula de aur pentru dormit in cort, pentru mine e sa am un sac de dormit foaaaarte gros. Sunt o persoana friguroasa, dar nu as rata sansa sa dorm la cort la Padina Fest si sa il impart cu prietenul meu.
    Cat despre a doua conditie, cu siguranta iti voi povesti despre atmosfera intreguluuuui eveniment.

    Reply
  11. Irina Mihaela

    Cel mai important aspect in aceea ce priveste dormitul la cort este, pentru mine, amplasarea si ancorarea cortului in sine. Nu vreau sa ma trezesc nici fiarta, nici cu cortul la plimbare.

    Reply
  12. Krakovski Robert

    Nu aş putea să numesc o singură regulă de aur pentru că sunt mai multe lucruri ce contează pentru mine atunci când dorm la cort, deci voi forma o regulă de aur din toate aceste lucruri. În primul rând contează amplasarea cortului, să fie în pus într-un aşa fel încât să fie ferit de soare pentru a nu se transforma în saună (sunt sigur că fiecare a păţit, heh). Al doilea lucru, care ţine tot de amplasarea cortului este să fie comod, când vine vorba de dormit în cort dacă nu este comod nu mă pot odihni/dormi. Al treilea lucru şi ultimul este destul de evident, dacă ai poziţionarea cortului bună şi comoditate, tot ce mai lipseşte este căldura, să te asiguri că ai parte de căldură înăuntrul cortului, mai ales noaptea.

    Reply
  13. Mihai

    Mai in gluma, mai in serios a devenit o regula de aur pentru mine ca atunci cand merg cu cortul inainte sa ma retrag in el sa mai dau cateva shoturi in plus ( am fost cu cortul doar la festivaluri ). Asa am reusit sa trec si peste un 1mai al dracu de friguros,peste frigul de anu` trecut de la padina ( prima mea experienta cu cortul, am avut o patura foarte subtire :)) ) .

    Reply
  14. Eva Leonte

    Cand merg cu cortul cel mai important lucru pe care trebuie sa il tii minte este sa nu uiti cortul acasa, dar si sa iti iei cat mai putine bagaje si cat mai utile.

    Reply
  15. Anca

    pentru mine, regula de aur atunci cand mergi cu cortul este sa ai un cort potrivit destiantiei ( 2 seconds nu e deloc potrivit unei destinatii montane – el e facut special pentru mare, are aerisiri ca sa poti sa dormi pana la 9-9.30, e usor de pus si usor de strans, dar nu poate fi carat pe munte in rucsac pentru ca husa in care se pune atunci cand este strans are forma unui cerc, deci nu intra in rucsac!; cortul esential unui festival precum Padina Fest ar fi un inglu fie quechua, fie trimm , fie el si RCO, care sa aiba o husa potrivita, astfel incat cortul sa poata fi carat cu usurinta pe munte( cu o greutate de 2-3 kg pentru a nu iti rupe spatele din prima zi a festivalului; de 2-maxim 3 persoane- cat sa ai loc tu si inca o persoana l+ rucsaci). desi nu e regula de aur, ar fi de preferat ca rucsacii carati sa nu fie plini de diferite obiecte inutile, precum: make-up, tocuri, rochite, balerini, bijuterii etc,- pentru ca la munte, cel putin, se merge cu bocanci, pantaloni comfortabili, hanorace/polare si , in generar, lucruri adecvate destinatie alese, deci, Padina Fest. cam acestea ar fi regulile de aur ale calatoriilor cu cortul in orice loc.

    Reply
    1. Gabriela Post author

      Anca, am avut 2seconds anul trecut la Padina, am putut pune cortul în spate peste rucsac și mi-a fost suficient de cald noaptea. 😀

      Reply
  16. Niculae Octavian

    Heei, regula de aur e sa faci cat mai multa gălăgie cand mergi cu cortul in asa fel încât nimeni sa nu doarmă, este un festival si trei zile oricum trec repede deci mai bine toata lumea sus

    Reply
    1. Enache Anca

      Regula de aur a cortului…. foarte tare intrebarea pentru ca aduce raspunsuri foarte multe si diferite:) Pentru mine insa regula de aur a cortului este sa iubesti natura si sa fii dispus cel putin 3 zile sa renunti la conditii si confort…….Sa fii dispus sa experimentezi senzatii, momente si trasee…Cat despre a povesti experienta Padina, cred ca nu exista persoana care sa fi fost si sa nu fi trait emotie…..

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *