Primele semne ale maturizării

Don’t grow, it’s a trap!

Chiar este? Sau doar suntem prea comozi pentru a ne asuma câteva responsabilități? Pentru că una-i să porți mereu în suflet fericirea aceea de copil și alta e să te bazezi mereu pe ceilalți pentru cele mai mici nimicuri. Well, eu o văd ca pe o evoluție umană în viața oricui, ajungem cu toții la that moment. Sigur că e un șoc când realizezi ce se întâmplă, însă reușești să găsești și beneficii de foarte multe ori.

Lucrul care m-a ajutat cel mai mult la trecerea asta a fost mutatul din cămin în apartament. Așa avem:

  • înveți să citești contoare și apometre și apoi să transmiți indexul corect
  • îți dai seama cât înseamnă un robinet lăsat deschis pentru portofelul tău, așa că devii mult mai grijuliu cu asta
  • descoperi unde se află Enel, GDF Suez sau altele asemenea și reușești să înțelegi formularele
  • îți cauți medic de familie și devii mult mai grijuliu cu sănătatea ta
  • petrecerile cu clătite se mută din camerele de cămin în bucătăriile din apartament. iar berea o înlocuiești cu vin

Apoi, ajungi să te angajezi și să te înconjori de alți oameni, cu alte interese. Și apoi apar alte schimbări:

  • încerci avocado sau rucola și te gândești ce să gătești în afară de supă la plic și omletă
  • deși ți-ai spus toată viața că nu o să folosești ceapă sau usturoi la gătit, acum realizezi că îi dă gust mâncării
  • te gândești să-ți iei tot felul de tigăi și oale care să te ajute în tot procesul ăsta
  • faci liste de cumpărături și mereu ai ceva în dulap din care poți găti oricând ai chef
  • nu mai ieși în baruri și bodegi, ci în puburi și restaurante

Și cum cu bătrânețea vine și răbdarea, te găsești făcând chestii precum:

  • nu te mai enervezi în RATB
  • când vezi adolescenții în mall, te gândești că pe vremea ta era altfel, însă îi lași să se bucure de ce au
  • nu te mai enervează articolele scrise de trolli și hateri pe tot felul de subiecte și chiar devii curios să afli și alte perspective asupra acelor subiecte
  • nu te mai enervează iubirea de ocazie cu ocazia Valentine’s Day-ului și chiar mă distrez cu tot soiul de felicitări tematice

Astea-s câteva idei cu care încă mă acomodez de vreun an încoace. Sigur că nu mă bucură toate și parcă aș vrea să-i sun pe ai mei și să rezolve ei în locul meu uneori. Dar apoi îți dai seama că parcă nu-i așa de rău să fii independent și să înveți să te descurci singur/ă cu toate și cum să te raportezi la diferite situații.

Share Button

2 thoughts on “Primele semne ale maturizării

  1. Olivian

    Târziu Gabriela, târziu :)). Majoritatea le fac din liceu ( stăteam singur în oras), exceptie avocado si rucola.

    Iar cu enervatul, probabil e experienta, ca deh, îti dai seama că nu te ajută cu nimic să te enervezi în diferite situații.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *