Pe 19 iunie, într-o seară preacaldă de vineri, a fost Noaptea Insitutelor Culturale Europene, în București. Încă o ocazie să surprind multiculturalitatea din capitală, l-am luat pe Silvian, partener în descoperit Bucureștiul, în general, și de pasiuni slave, în particular.

Planul inițial era să trecem doar pe la câteva dintre institutele culturale, însă harta pe care am găsit-o (pentru prima dată!) la Cervantes ne-a făcut să luăm la pas fiecare institut, în ordine geografică.

! Mare minus – nu am găsit o hartă ale institutelor sau listă cu activități în mediul online

Institutul Cervantes

Mi-a plăcut colecția de artă grafică – Colleccion de asombros, de Isidro Ferrer – artist grafic și de ilustrație de carte din Spania, în special imaginile din Libro de las preguntas  a lui Pablo Neruda. Nu știu eu prea multe despre artă, dar știu că-mi plac lucrările de origine spaniolă.

Sediul institutului nu este printre cele mai mari și nici nu se bucură de grădină, însă ajută mult faptul că este super central (lângă Humanitas Cișmigiu) și este foarte luminos.

isidro ferrer

Centrul Ceh

Mi-a plăcut mult că au vrut să readucă atmosfera din anii ’80-’90 și cred că le-a și ieșit destul de bine – animațiile ne-au prins puțin atenția, iar Grădina de beton din spate a fost un loc bun pentru distracție old-school, cu Staropramen alături.

centrul cehSediul lor din spatele statuilor din Piața Universității este o destinație frecventă pentru filme bune și discuții captivante despre societatea trecută și actuală. Iar grădina, fie ea și de beton, va deveni și mai atractivă pe vara asta.

Spațiul Public European

Nu putea lipsi taman reprezentanții Comisiei Europene de la Noaptea Institutelor Culturale Europene, nu-i așa? Mi-a plăcut că aveau o groază de materiale informative despre problemele actuale – de la trucuri pentru un stil de viață eco la egalitatea între femei și bărbați. Pe lângă sentimentele activiste, și cele de călător mi-au fost hrănite prin Monumente vechi creștine și bizantine din Thessalonic, organizată alături de Fundația Culturală Greacă.

Sigur, era un sediu al unei instituții, nu a fost ceva mai informal, însă nici n-am stat să ascultăm concertul.

Goethe Institut

Pe lângă produsele germane adevărate de la Lang Bräu și Brot Manufactur, mi-a plăcut că au fost activități care să atragă atenția tuturor vizitatorilor, indiferent de categoria de vârstă.

Bonus: am primit un voucher de 50 lei la cursuri de limbă germană. Primul venit în comentarii, primul servit 🙂

colajCentrul Cultural Turc

N-am stat suficient de mult încât să-mi fac o părere, însă interesul vizitatorilor pentru Concertul de muzică instrumental turcească a fost suficient pentru mine să-mi dau seama că se întâmpla ceva fain. Pluuus al vecinilor de bloc, care filmau de la balcon 😀

Institutul Francez

A fost prima dată când am intrat în sediul institutului (până acum am mai fost doar la Cinema Elvire Popesco) și am rămas Mon Dieu!!! – cred că este cel mai frumos sediu de institut, pe care l-am văzut în acea seară. Fiind puțin mai aglomerat decât îmi place mie, am plecat rapid, dar nu regret că am văzut clădirea! <3

britishBritish Council

Cel mai rău mi-a părut aici că am ratat videoconferința cu David Crystal, un lingvist super șmecher pe care pasionații de LEC de la Limbi Străine l-ar adora. Și au mai fost tare multe activități interesante, precum concertul de muzică scoțiană sau workshopul de dans scoțian. Mi-a plăcut și secțiunea de mâncare indiană – mai țineți minte ce mare era United Kingdom? Ca și la Francez, era destul de multă lume, lucru ce făcea experiența puțin mai obositoare decât mi-aș fi dorit.

Institutul Maghiar

Mi-a plăcut Paprika Burger de la Taifas, Familia TÓT de Örkény István – spectacol lectură, spectacolul cu foc, spectacolul de lumini pe clădire, atmosfera, tot 🙂 A fost un sfârșit de seară cum nu se putea mai bun. Regret că nu am apucat să văd institutul și pe interior, însă grădina a meritat tot timpul!

Concluzii

Îmi pare rău că am ratat Institutul Cultural Român, Institutul Polones și Institutul Italian, pentru că am pierdut destul de mult timp pe drum și am simțit nevoia unei biciclete încă o dată pentru a mia oară pe săptămâna asta, chiar dacă sediile institutelor sunt în zona Aviatorilor – Victoriei – Romană – Universitate.

Mă bucur că am reușit să ajung totuși la atât de multe, mult mai multe decât plănuisem inițial, căci am descoperit încă o dată o altă față a Bucureștilor, oraș minunat.

Nu uita, am un voucher de 50 lei la cursuri de limbă germană de la Goethe Institut, dacă vrei să te înscrii curând la ei 🙂

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.