Sunt din generația care a crescut cu telefoane mobile, stăteam cu el în mână non-stop și pe vremea aveam sonerie polifonică, darămite acum când am toată viața în el?

Dar totuși, nu vreau să stau toată viața pe el.

Așa că încerc diverse metode:

  1. Monitorizez cât timp stau pe el și cât internet consum pe aplicație. nu vreau să spun public.
  2. Am notificările dezactivate – poate scoate sunete doar pentru SMS sau apel.
  3. Nu țin nimic inutil pe ecran, doar camera și sunatul – deși am în meniul de Edge aplicații ispititoare, dar trebuie deblocat pentru a le folosi.
  4. Îl țin pe silent când lucrez – adică complet fără sunet/vibrații, spre disperarea unora din jur, doar că mi-e mai ușor să mă concentrez pe ce am de făcut fără notificări care să mă întrerupă.
  5. Nu adorm cu el în mână – parte din procesul să mă trezesc devreme este să mă dau jos din pat, deci prind 2 iepuri dintr-o lovitură.
  6. Nu e primul lucru pe care îl verific dimineața – după ce închid alarma, mă învârt prin casă cu alte treburi (ud plante, hrănesc zoo), evit să mă prindă Instagramul.
  7. Încerc să nu îl folosesc când stau la masă sau discut cu alți oameni – știu că e o formă majoră de nepolitețe, dar știți cum e când prinzi o pauză în discuții și verifici un mesaj pe Facebook, iar apoi ești pierdut.
  8. Evit să folosesc telefonul după muncă. Oricum jobul meu este despre social media, uneori sunt obosită la sfârșitul zilei să mai văd chestii tot despre asta, dar de cele mai multe ori trebuie să îl las deoparte conștient.
  9. Îmi ocup timpul cu altceva – o carte, un film, oricât de clișeic sună, e vorba de schimbat un obicei cu altul.

Da, încă stau mult prea mult pe telefon, instagramul mă epuizează, youtubeul îmi arată numai ce mă interesează, dar mă străduiesc să reduc serios timpul pe care îl petrec inactiv scrollând fără sens. Sper să nu ajung să-mi instalez aplicații care să-mi blocheze ecranul sau aplicațiile de social media. Știu că sunt parțial bullshit, pentru că poți să scapi de notificarea aia, dar treaba asta e mentală, dacă tu oricum nu-ți dorești pe bune să scapi de obsesia telefonului, nu te ajută nimic.

Alte idei de lăsat telefonul deoparte?

Photo by rawpixel on Unsplash

Share Button
Categories: BLOGplanuri

4 Comments

advb · January 13, 2019 at 5:20 pm

Eu țin conexiunea de date închisă și o deschid doar când am nevoie să o folosesc. În acest fel evit să fiu notificată tot timpul de whatstaapp, mail, Facebook, etc..
Plus că bateria telefonului ține mai mult

Eliza · June 5, 2019 at 11:02 am

Nu stiu daca iti mai este relevant acum, dar eu il las constant undeva unde sa nu pot ajunge la el. Cand sunt acasa si petrec ziua mai mult in living, el ramane in dormitor, la munca si cand esti cu prietenii poate ramane in geanta/rucsac. Pe mine ma ajuta ca nu mai am aplicatiile de Facebook si Insta pe telefon. Tu probabil ai nevoie sa fii pe cele doua mai des decat mine, dar le poti deschide in browser si poti alege sa introduci parola de fiecare data, astfel iti este mai greu sa le accesezi. Daca stau pe telefon, in general stau pe Duolingo sau ascult ceva pe aplicatia de Audible. Ce inca folosesc si da, cere timp, este WhatsApp, dar la acela nu as renunta, este legatura mea cu Romania de aproape 3 ani de cand m-am mutat.

    Gabriela · June 5, 2019 at 11:37 am

    Oricând sunt relevante, mulțumesc de comentariu! pentru aplicații de social media, pe mine mă ajută să am o aplicație care le include pe toate, gen Hootsuite.

22 de idei pentru economisit la facturi pe timp de vară • Gabriela Deleanu · June 11, 2019 at 5:42 pm

[…] folosi mai multe device-uri în același timp. Televizor și telefon și laptop deschis non-stop. Dezvață-te de telefon, cea mai multă baterie se pierde prin […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.