În afară de cum să lovească cu genunchiul în caz de pericol, un tată ar trebui să învețe pe fata lui cum să danseze. Știți că piesa zice că dacă bărbatul dansează, primește o a doua șansă. Ei bine, fata ar trebui să recunoască un dans reușit de un amărât de legănat.

Context: săptămâna trecută am fost la o lecție deschisă de dans la Danssa Studio, un studio de dans ca-n filme (sala este la etajul 1 și sunt ferestre mari pe care se vede fain seara din stradă) și am aflat ce este aia rumba. Mereu am avut impresia că se aseamănă cu salsa, dar aparent nu chiar. Sunt de fapt câțiva pași care trebuie făcuți ca să supraviețuiești pe o piesă lentă și fără legănatul ăla în cerc . Am dansat pe Photograph a lui Ed Sheeran și a fost minunat ❤️‍

https://www.youtube.com/watch?v=B5SNxRKzPow

OK, sunt de acord că în club nu se mai pun melodii lente și că nu mai sunt ocazii atât de  multe să-ți arăți skillurile de dansator, însă sigur mi-aș dori să nu am ghinion cu un partener nepregătit în cazul ăla unic pe an.

Nu pot să mă plâng că tata nu m-a învățat deloc să dansez: mă mișc decent pe mai multe stiluri de muzică, inclusiv populară. Așa am ajuns ușor pretențioasă și lipsită de răbdare în situații speciale de dans. Și da, sunt convinsă că este treaba unui tată să se ocupe de asta.
tata-fiica-dans

sursă foto

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.