Știi cum zic unii că trebuie să te îmbraci pentru jobul pe care-l visezi? Eu am adaptat asta la trăiește așa cum ți-ar plăcea să trăiești. Și deși mai am mult până ajung să fac yoga la răsărit pe plajă în fiecare dimineață, fac pași intermediari. Cum ar fi, să lucrez remote într-un loc cu plajă pentru început. Pentru că nu trebuie să-ți pui eticheta de “digital nomad” pentru a lucra din altă parte decât de-acasă.

Când a început pandemia și toată lumea lucra remote, eu am realizat că pot să-mi fac treaba de oriunde. Atât timp cât am internet stabil. Am început ușor. Mai o zi la Brașov sau la Constanța. Mai o săptămână pe la părinți. În poza de mai sus sunt la Sighișoara.

Adevărul e că mi-am aranjat viața la București prea bine ca să-mi fac bagajele de tot.

Așa că pasul intermediar este să plec pentru anumite perioade. Muncesc din alt loc decât de acasă și mă bucur de peisajele locale.

Partea preferată este că pot să-mi iau pauza de masă pe plajă. Poate sună exotic, dar asta se poate face și pe litoralul nostru. Pe mine mă ajută să-mi iau o pauză în mijlocul zilei și să ies la plimbare. Să mă uit în zare, cu picioarele în nisip.

Cum am făcut în Tenerife în februarie sau în Grecia în septembrie.

10 lucruri despre lucrat din altă țară

Citește rândurile de mai jos și aplică-le pentru ce-ți trebuie ție. Nu dețin adevărul absolut, sunt câteva idei pe baza experiențelor mele. Iar dacă ai ponturi care au funcționat pentru tine, lasă-le mai jos.

  1. Întâi vezi cum te simți să lucrezi din alt loc decât biroul de acasă. Unii oameni pur și simplu au nevoie de un anumit mediu pentru a se concentra. O lună întreagă într-o altă țară poate că e prea mult. Începe cu o zi la cafenea, o săptămână în alt oraș din țară.
  2. Asigură-te că ai internet bun. Dacă-ți faci treaba online (marketing, programare, design, etc.), ăsta e lucrul esențial. Ori cauți internet bun, ori cumperi starlink.
  3. Vremea bună. Nu m-aș arunca să zic că sufăr de sindromul vremii rele (SAD), dar cu siguranță mă ajută să văd soarele cât mai des. Sigur că poți pleca în Scandivania în iulie, să fie mai frig decât la noi.
  4. Cazare cu birou. Mulți am investit în optimizarea biroului de acasă, dar e complicat să-ți iei scaunul șmecher de birou cu tine. Poate că poți lucra de oriunde, dar e util să ai un spațiu dedicat muncii. Într-o cameră normală de hotel de exemplu poate deveni complicat.
  5. Timezone. În funcție de oamenii cu care lucrezi, poate trebuie să-ți faci programul să se suprapună cu orele de lucru ale altora. Europa este minunată ca spațiu de lucru, ai câteva ore distanță de la un capăt la altul și e ușor să te adaptezi.
  6. Banii. Un subiect tabu și de mare interes în același timp. Atunci când închiriazi pe o perioadă mai lungă (+4 săptămâni) poți negocia prețul unei cazări, astfel încât să nu plătești în regim hotelier. Pe de altă parte, pentru că închiriezi pe termen scurt, prețul va include și utilitățile.
  7. Cu cine mergi. Dacă tu ești singura persoană care muncește cât alții se distrează, îți va lua multă voință să-ți menții concentrarea. Vorbiți între voi să vă asigurați că aveți un program similar pe cât posibil. Iar dacă mergi singur, să știi că sunt comunități de freelancers și nomazi digitali peste tot. Poți găsi pe facebook sau reddit grupuri și să-ți faci prieteni noi.
  8. Disciplină. Va deveni complicat să și muncești, să și alergi după plaje. Fă-ți un program și ține-te de el. De exemplu, începi munca mai devreme, închei mai devreme și ai timp de plimbări apoi.
  9. Adaptabilitate. Poate lucrurile nu sunt fix așa cum le-ai văzut tu pe net. Vremea e mai întunecată. Cazarea e pe un culoar de zbor. Drumurile sunt mai proaste. Fii deschis/ă să te adaptezi la schimbări.
  10. Taxe și vize. În UE, poți lucra până la 3 luni dintr-un loc fără să declari veniturile acolo, fără o viză de muncă. Poate că în România autoritățile nu sunt așa de vigilente, dar în Germania s-ar putea să te trezești cu întrebări legate de șederea ta. Da, țara gazdă se sesizează cu privire la vizitatori și activitatea pe care o derulează. Poate ai uitat să le plătești niște taxe. Dacă vă preocupă alte locuri (precum Bali, care invită nomazi digitali să muncească acolo), căutați informații acolo. De fapt, nu luați în seamă doar ce citiți pe bloguri și vedeți în clipuri. Citiți la MAE pe site sau pe site-urile oficiale ale țării gazdă.

Extra, vă las un interviu în greacă la care am ajuns datorită lui Mihai, care intră pe tot felul de grupuri de fb. Nici eu nu știu greacă, dar jurnalistul a zis că este un reportaj despre cât de potrivit este Thessaloniki pentru nomazi digitali.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.