De când sunt acasă, mă tot uit la televizor. De fapt, și înainte să vin, o aveam pe sor’mea care mă anunța mereu de ceva, începând cu “păi n-ai văzut la televizor că…?”

Băi, nu! Deci nu mai pot cu televiziunile astea care ne fac să urâm iarna. Pe bune, voi la ce fel de iarnă sperați? Ca-n Brazilia? Să fim serioși, de când lumea și pământul, la noi a fost frig de crăpau pietrele! Ați uitat de vorba gerul Bobotezei?

Să o luăm cu începutul: frigul. Vi se pare că este frig când îs -10 grade afară, la sfârșitul lui decembrie? Păi stați să vedeti cum va fi când vi se vor lipi genele, părul va căpăta o brumă albă, ca de Moș Crăciun, și aerul expirat va îngheța instantaneu pe fular.

Trecem mai departe: trenurile. Toată lumea mi-a zis joi și vineri să mă pregătesc sufletește, că stau 2 zile pe tren. Miercuri seară, când îmi luasem biletul, erau afișate întârzieri de maxim 20 de minute. Însă, vezi Doamne, se anunța la teve cod galben în sud-estul Moldovei, îngheață lumea în tren iarăși, scandal, nervi. Da’ de unde! Nervi recunosc că mi-am făcut, că nu puteam ajunge la locul meu din cauza celor care aveau bilet fără loc, dar în rest… totul a fost ok. Am făcut 4 ore, cum scria pe bilet, a fost cald, a fost lumină. Ca de obicei. Mai sunt întârzieri pentru că șinele cedează, îs vechi săracele și nimeni nu vreau să le înlocuiască. Dar sa nu exagerăm.

În cele din urmă: țăranii care stau la curte. Adică oamenii de la țară. Și eu stau la țară, deci scriu în cunoștința de cauză. Iarăși vuiesc știrile cu reportaje din zone uitate de Dumnezeu și de Băsescu, unde nesimțiții nu vin să dea zăpadă de pe lângă casa omului! Dacă ați mai pomenit așa ceva, este absolut de neimaginat! Păi, fir’ați voi să fiți, tare fuduli v-ați mai învățat! Cum să vină măi armata să îți dea ție zăpada de pe casă? Iarăși, de când lumea și pământul, fiecare om și-a dat zăpada din fața casei, de pe trotuar, se duceau și la neamurile mai în vârstă, îi ajutau și pe ceilalți. Acum însă, una-două, trimiteți mesaj la televiziuni și vă plângeți că nu a venit primarul să vă dea zăpada din fața porții.

Oameni buni și dragi, nu uitați de unde ați plecat, nu uitați cine ați fost și nu vă lăsați prinși în mirajul știrilor pre-făcute. Dintotdeauna a fost frig, a fost mizerie, au fost afectate drumurile. Așa este să fie, nu putem schimba brusc ceva. Nu vă mai uitați atât la televizor sau pe net, la știri. Vă încărcați cu tare multă energie negativă și uitați să mai priviți cerul, să vă dați pe gheață și să ieșiți la bulgăreală cu prietenii.

În rest, spor la făcut sarmale!

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.