Creta este cea mai mare insulă din Grecia și probabil unul dintre cele mai faimoase locuri din lume. Merită toate laudele, este o destinație minunată, atât pentru vacanță, cât și pentru workation / locuit acolo. În acest articol îți voi povesti cum a fost pentru mine să locuiesc o lună în Creta, să explorez insula și să mă bucur de viața de acolo.
Trebuie să-ți confesez totuși ceva înainte: am avut norocul să avem un prieten care locuia deja aici, astfel încât el ne-a ajutat să ne încadrăm mai ușor. Datorită lui am ajuns pe anumite plaje, la o degustare de vin și am făcut yoga pe terasa unui bloc alături de o rusoaică. Nu am cum să fiu complet obiectivă, am rămas atașată de această destinație.
Puțină istorie și detalii despre Creta
Creta este leagănul civilizației minoice, una dintre cele mai vechi civilizații din Europa, datând din mileniul al II-lea î.Hr. Palatul Knossos, aproape de Heraklion, este cel mai reprezentativ sit arheologic, oferind o fereastră către miturile și legendele care au modelat lumea antică.
Tradițiile și obiceiurile locale, profund înrădăcinate în istoria sa, continuă să fascineze vizitatorii prin muzică, dans și festivaluri care aduc la viață spiritul cretan.
Transportul pe insulă
Dacă vrei să explorezi Creta, ai nevoie de o mașină închiriată. Am avut o mașinuță pentru o lună și aproape în fiecare zi plecam pe undeva. Noi am închiriat o mașinuță de la Best Hellenic: ne-am întâlnit cu o doamnă la aeroport, ne-a lăsat cheile și asta a fost.
Însă, dacă mergi în concediu, să verifici cu hotelul dacă există excursii organizate la care să participi. Din Chania sunt și excursii cu croaziera care te duc la cele mai populare plaje din vestul insulei.
Revenind la ideea de plimbat cu o mașină proprie. Ai extrem de mare grijă pe unde te duce waze/gmaps. Poți ajunge pe drumuri forestiere înguste și periculoase, așa că nu înainta pe oriunde.
Cu transportul în comun nu am mers deloc, nici măcar în oraș. Nu pare să fie o alternativă prea populară, cam toată lumea e cu mașină personală pe insulă.
Plajele din Creta
Cele mai populare plaje din Creta (da, și aia roz) sunt în partea de vest. Dar chiar și așa e o distanță mare între ele, și față de Chania. Însă plaje mai mici sau mai mari sunt de-a lungul întregului țărm. De știut este că în sud este mai cald pentru că vine căldura din Africa. Preferata mea este Preveli, din sud. Dar hai să-ți zic câteva cuvinte despre fiecare.
Zona de Vest
Pentru a explora plajele faimoase din vest, recomand să rezervi o zi întreagă pentru că este destul de mult de condus dintr-o zonă spre altă (o oră încolo, o oră dincolo). Sau poți alege o croazieră care să te ducă direct la Balos.
- Elafonisi: este una dintre cele mai faimoase plaje, renumită pentru nisipul său roz și apele turcoaz. Accesibilă printr-un drum pitoresc, această plajă pare desprinsă dintr-un tablou, oferind o experiență aproape tropicală.
- Balos: cu laguna sa incredibil de frumoasă, Balos este o viziune paradisiacă. Nuanțele de albastru și verde ale apei, combinate cu nisipul fin, creează un peisaj de neuitat, accesibil atât pe uscat, cât și cu barca. Ai ceva de condus până acolo și apoi de mers pe jos din parcare până la plajă.
- Falassarna: este ideală pentru iubitorii de apusuri spectaculoase. Plaja vastă, cu nisip fin și ape cristaline.
Zona de Nord
Pe lângă cele menționate în articolul despre Heraklion, adaug:
- Plaja Rethymno: oferind kilometri de nisip fin, această plajă este ideală pentru familii, având facilități diverse și ape puțin adânci.
- Plaja Voulisma: cu nisip, umbreluțe, și apă mică, potrivită și pentru familii.
Zona de Sud
- Preveli: cunoscută și ca „Plaja Palmierilor”, Preveli este unică prin râul care se varsă în mare, creând un peisaj tropical. Plaja este înconjurată de o vegetație luxuriantă și oferă locuri perfecte pentru înot și explorare.
- Matala: faimoasă în anii ’60 și ’70 ca destinație a hippioților, Matala impresionează prin peșterile sale săpate în stâncă și istoria bogată. Plaja semi-organizată este ideală pentru cei care caută o atmosferă relaxată, dar cu un strop de istorie. Dacă faci un mini-hike până la plaja care nu e fix lângă sat, la destinație te așteaptă un mojito delicios. Și probabil oameni care fac plajă nud.
Zona de Est
- Vai: unică pentru pădurea sa de palmieri, cea mai mare din Europa, plaja Vai este o oază exotică pe coasta estică a Cretei. Este una dintre cele mai turistice plaje, așa că e posibil să o găsești aglomerată.
- Argilous: ca alternativă mai sălbatică, cu un drum mai puțin amenajat, dar e o plajă mare, unde ai loc să te bălăcești în voie.
Sfaturi Utile
Indiferent de zona pe care alegi să o explorezi, este recomandat să ai la tine apă, protecție solară și încălțăminte adecvată pentru plajă, deoarece unele dintre aceste destinații pot fi sălbatice și puțin amenajate. Creta oferă plaje pentru toate gusturile, de la cele izolate și sălbatice, la cele bine organizate, cu facilități complete. Descoperirea lor pe îndelete este o aventură care îți va îmbogăți vacanța și îți va crea amintiri de neuitat.
Activități și experiențe în Creta
Creta este un paradis pentru iubitorii de natură și aventură. Canionul Samaria își întâmpină vizitatorii cu trasee de hiking care trec prin peisaje de o frumusețe rară. Satele tradiționale, precum Anogeia și Archanes, oferă o perspectivă autentică asupra vieții cretane, în timp ce orașele istorice Rethymno și Chania îmbină arhitectura venețiană cu ospitalitatea grecească.
Pe lângă mers la plajă, ai mai multe lucruri de descoperit la insulă. Istoria fascinantă a culturii minoane ne-a lăsat în urmă temple și ruine care merită vizitate. Apoi ai partea culturile de vin și trebuie să mergi la o degustare de vin. Plus toată zona montană care ți-a pregătit priveliști de vis.
Iar acestea sunt cele mai generice, în funcție de interesele tale sigur mai găsești și alte lucruri de făcut.
Locuri istorice & mitologie
- Muzeul de Arheologie
- Palatul Knossos
- Palatul Minoan al lui Phaistos
Degustare de vin
Am fost în 2 locuri și mă bucur. La Douloufakis am ajuns fără să știm prea multe și aici turul a fost mai rapid, iar programul a fost mai mult pentru degustarea de vin.
La Lyrarakis în schimb am fost pe recomandare directă și a fost una dintre cele mai frumoase experiențe. Ni s-a explicat de ce sunt atât de speciale soiurile cretane de struguri, degustarea de vin a fost într-o grădină superbă, și pe fundal am avut curcubeu peste munte.
Pe munte
În mijlocul insulei ai două zone de munți. Și după ce conduci pe munte, în mijloc e platou. Ești înconjurat/ă de jur împrejur de munți. Așa am ajuns până la Peștera lui Zeus, un loc special. Dar dacă te pasionează munții, caută trasee prin ”gorges” adică chei și ajungi în pe trasee cu adevărat speciale. Iar unele chiar au o plajă sălbatică în capăt.
Unde să stai în Creta
Am scris un articol separat despre Heraklion (Iraklio), pentru că acolo am locuit. Aici îți povestesc pe scurt despre fiecare dintre orașele în care am ajuns.
Chania este un oraș foarte frumos. Se vede influența venețienilor asupra arhitecturii locale și e o plăcere să te plimbi pe străduțe. Este o destinație foarte populară, așa că este aglomerat, sunt mulți turiști, multe taverne mari. Dar aici am mâncat una dintre cele mai memorabile mâncăruri: hamsii în foi de viță, delicios.
Rethymno un alt oraș superb – ba chiar l-aș prefera peste Chania. Micuț, cochet, pitoresc, cu multe locuri cu mâncare bună. Aici merită să te plimbi prin ruinele… care oferă peisaje superbe.
Agios Nikolaos este un oraș micuț, cu plajă aproape, foarte cochet. Este potrivit pentru o vacanță liniștită și poți ajunge ușor la plajele din est.
Mâncare din Creta
Acest subiect cere un articol separat. Doar te asigur că nu vei regreta ce mănânci. Și nici nu te vei sătura de vinete :)) E o bucătărie bogată, destul de tradițională, unde găsești și multe interpretări moderne. Restaurantele și tavernele sunt de toate mărimile, iar serviciile sunt bune cam peste tot. Un loc care merită menționat special este Avli din Heraklion, singurul loc în care am mers de două ori.
Iar dacă bucătăria grecească e deja în top pentru tine, vei fi în Rai dacă ajungi în Creta. Mâncarea cretană este ușor diferită de alte zone din Grecia (are mai multă carne de capră, include melci), dar găsești și preparatele clasice (vinete, brânzeturi).
Când vine vorba de băuturi, trebuie să bei frappe-ul cretan. E cremos, aromat, un deliciu. Nu se compară cu nimic altceva.
Legat de băuturi alcoolice, trebuie să bei vinurile locale! Soiurile Liatiko sau Malagouzia Retsina clar nu este bine privit aici, este vinul săracului. Și înțeleg de ce, când au asemenea bunătăți viticole.
Iar ca surpriză, să încerci și un raki cocktail. Da, au și ei rachiul lor pe care îl mixează cu diverse arome și rezultă niște băuturi delicioase.
Excursii din Creta pe celelalte insule
Probabil că ai văzut pe internet că se pot face excursii către Santorini, mai ales. Probabil că merită ca experiență o dată în viață, dacă tot ești prin zonă. Și nu te interesează Santorini ca destinație principală. Pe mine nu m-a interesat nici ca destinație secundară, așa că nu am fost. Data viitoare, poate facem loc în program.
De asemenea, mai este populară excursia către insula Chrissi, în sudul insulei de această dată. Nici aici nu am fost, așa că nu am ce păreri să scriu.
Doar să nu ai impresia că nu ai ce face în Creta, așa că trebuie să umpli programul și cu altele.
1 Comment
Mihaela · August 15, 2024 at 11:15 am
Este minunata Grecia, eu sunt indragostita de plajele si peisajele de acolo.