Am o prietenă cu care ajung la teatru când nu ne duc drumurile la un pahar de aperol. De prea multe ori am regretat că n-am rămas doar la un pahar de vorbă, uneori chiar ne-am ridicat din sală și ne-am reorientat. E destul că am pierdut banii, nu mai pierd și timpul.
De data asta, ne-am oprit la piesa Fierarii, la TNB. Am zis că-s nume mari, nu avem cum să regretăm. Așa a fost, am râs o oră fără să ne dăm seama când s-a terminat piesa.
Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Valentin Teodosiu: un român, un ungur și un rus intră într-o fierărie. Uneori închină cu ei un pahar de țuică și niște vorbe de duh muierești și nevasta românului (Maia Morgenstern), care reprezintă Nevasta. Râdem ușor, de jocul actoricesc, apoi de situație și în final ne lovește punchline-ul.
Cei trei fierari află că băieții lor nu-s ai lor, și că femeile lor le-au făcut în timpul războiului urmași pentru fierărie: românul are un băiat ungur, ungurul creşte un fiu rus, iar rusul e tată de român. Nu știu cât e de glumă, probabil s-or fi întors mulți soldați la copii concepuți când ei erau pe front, dar asta-i altă discuție. Discușia de pe scenă e despre altceva: cât de curvă e femeia, cât de naționalist mai poți fi, dacă românul e leneș și bețiv.
Cele patru personale nu se agită foarte tare pe scenă, ba mai degrabă profitul la maximum de decorul pus la punct de Maria Miu. Ca o captură parțială dintr-o poveste mai mare, cadrul acțiunii este rupt din întregul gospodăriei (ca un moment în timp care nu afectează familia cu totul), cu obiecte uzuale de lângă casa omului și dintr-o fierărie.
Se pare că această piesă a mai fost pusă în scenă de-a lungul anilor, atât prin țară cât și în capitală. Mă bucur că am ajuns să-l văd. Deși poate părea o piesă clasică, cu actori de renume, nu e nimic plictisitor sau reduntant în spectacol. Aș mai merge să-l văd peste ceva timp. În perioada asta spectacolul se joacă la Sala Mare de la Teatru Național din București.
0 Comments