Sunt călătoriile o pretenție inutilă?

La finalul lui iunie a apărut pe new yorker articolul the case against travel, care a generat multe răspunsuri și opinii pe internet.

Am citit, urmărit, ascultat părerile altora și gândit în capul meu. Și vin și eu cu o bucată de impresie.

Articolul respectiv mi se pare o perspectivă limitată a doamnei Agnes Callard, citând câteva personalități pe care probabil le admiră. În același spirit, oricine poate selecta niște citate relevante pentru punctul lor de vedere. Rămân irelevante.

Context

Călătoriile sunt mai accesibile decât erau în trecut din perspectiva prețurilor și documentelor necesare (mulțumim UE). Dar încă sunt o activitate disponibilă pentru cei care-și pot lua acel timp liber și care își permit financiar să plece de acasă.

Acum, în mod general, turismul și călătoriile sunt un mod popular pentru oameni să-și petreacă vacanțele. Italia este pliiină de turiști de pe tot globul în lunile de vară. Iar acest obicei aduce cu sine poluare, superficialitate, prețuri mari pentru localnici, adaptarea produselor pentru turiști și multe alte lucruri negative. Mai ales pentru localnici. Da, măcar bani să facă și ei dacă tot nu-și pot bea cafeaua liniștiți din cauza americanilor gălăgioși.

Părerea mea

În primul rând, călătoriile te ajută să înțelegi mai bine alți oameni. Dacă tu nu ieși din satul tău din Moldova, dar vezi la știri că ungurii din Harghita fac nu știu ce mizerie, crezi că toți fac asta. În schimb, dacă ajungi acolo, vezi cum ești tratat, cunoști localnici, o să-ți faci o impresie în baza experienței tale. Care 1000% va fi pozitivă, ca așa se întâmplă deseori.

Că nu sunt toți oamenii care călătoresc așa – adevărat.

Că unii oameni caută bobul de neghină și nu-i mulțumește nimic – iar adevărat.

Dar, prin călătorii, reușim să vedem că alții trăiesc altfel decât noi, iar asta nu-i face nici mai răi, nici mai buni. Că toți suntem diferiți pe planeta asta și cumva ne ține pământul așa.

În al doilea rând, uneori ai nevoie de o vacanță în care să nu faci nimic. Da, sunt foarte bine și vacanțele în care stai acasă și nu faci nimic. Dooaaar că oricum faci ceva. Ai vase de spălat, praf de șters.

În al treilea rând, susțin călătoritul personalizat pentru plăcerile proprii. Cum scria în articolul ăla de mai sus, dacă tu nu te duci la muzeu la tine acasă, ce înțelegi când te duci într-o altă țară. Bine, acasă înveți pe căi informale poate ce-ți zice muzeul, iar în alt loc ai parte de un curs intensiv asupra culturii respective. DAR e nevoie de un motiv personal să afli ceva acolo, nu doar să bifezi încă unul dintre cele „10 locuri de văzut în Tecuci”.

Deci – e călătoritul o pretenție?

Am o vorbă – hate the player, not the game. Urăște jucătorul, nu jocul. Călătoriile, expedițiile și explorările există dintotdeauna. Dacă, conform valorilor tale, cineva este superficial atunci când călătorește, nu mai asculta ce zice persoana aia sau atrage-i atenția asupra greșelilor pe care le face.

exemplu: o urmăream pe ioana grama într-o vreme, până când mi-a dat block pe instagram. era într-un press trip în Turcia, plătit de turci, iar ea se plângea de zațul din cafeaua lor (tradițională). dacă atâta lucru nu știa despre o țară, cum aș putea vreodată să o iau în seamă când zice de vreo locație.

Însă călătoritul în sine există și va exista mereu.