Renunț la tot. Și ce fac?

Nici n-a început bine facultatea, că-mi vine să renunț la tot, la facultate, la cursuri, la predat.

Îi atât de aiurea că m-am mutat la o altă grupă, unde fetele știu mult mai bine rusa, iar eu mă pierd în frazele lor lungi și încerc să prind ideea, deși nu înțeleg mot-a-mot. Și-mi zic că ce rost ar mai avea să mă chinuiesc să le ajung din urmă, de ce să mai învăț atât, poate rusa nu e de mine. Apoi mai este engleza, cu atât de solicitanții ei profesori și îmi dau seama că nu prea am timp să ajung la cursurile respective și că voi rămâne și acolo în urmă. Puii mei, știu engleză cât de cât, mai bine renunț de tot la facultatea asta.

Mai este și predarea asta. Nu este chiar atât de dificil, mă înțeleg bine cu elevii, sunt copii care au prins repede ce vreau de la ei. Mai sunt și recomandările pe care le primesc după ce termin internshipul. Dar părinții… Doamne, ce mă fac cu părinții ăștia care nu înțeleg diferența dintre școală de stat și curs din afara școlii, unde totul este mai… neconvențional. Mai bine renunț la asta, și-așa îmi mănâncă atât de mult din timp.

Ar fi fost mai bine să mă duc la ANEFS. Îmi place sportul, sunt o fire activă. Ce-i drept, încă nu m-am înscris la o sală de arte marțiale aici. Wushu, vreau să mă apuc de wushu. Sau de wing-chun.

Am văzut niște reportaje super captivante și am văzut niște eseuri foto-jurnalistice atât de atingătoare-la-inimă. De ce oare nu mă axez pe fotografie? Am făcut un curs și am un atestat degeaba? Ce tot aștept???

Vreau să plec în Africa. Mă tot bate gândul ăsta de când am fost prin primăvară la conferința celor de la CICD. Renunț la tot și plec în Africa. Ai mei nici nu vor vrea să audă despre asta.

Însă mai bine mă dau jos din nori și mă apuc să învăț la engleză, că am test în câteva ore.