Am avut un moment gen Carrie din Sex and the city când a spus despre o femeie cu un elastic pufos în păr că nu e din New York. Eu eram în Gara de Nord și am văzut o femeie trecută de 40 de ani, cu botine cu toc în picioare și machiată relativ puternic – am presupus instant că e venită din provincie. Știu, șansele sunt mari să se întâmple asta în Gara de Nord, dar putea fi cineva care se întorcea în Capitală într-o zi de duminică. Nu m-am înșelat, am auzit-o apoi vorbind cu accent bănățean.
Acela a fost încă un moment în care m-am simțit capitalistă, împreună cu cele în care mă urc la ușa potrivită în metrou să fiu mai aproape de scările rulante și împăcarea cu care am ajuns să aștept în trafic.
Am presimțit că o femeie aranjată a făcut-o special pentru a veni la București, că nu se cade să mergi oricum la oraș. Noi pe de altă parte – eu – am uitat să păstrez haine de duminică. Nu mă aranjez pentru București – pentru cât mă aleargă zi de zi, pentru cât mă chinuie și cât mă forțează să fiu zbat pentru ziua de mâine, nu merită să mă fac frumoasă pentru el. Deși presiunea e mare, mereu vin tineri entuziasmați și plini de energie, gata să-ți ia jobul și locul din autobuz.
Hai că exagerez. Mă aranjez pentru el. Mă îmbrac sclipicios pentru ieșirile în club și apoi mă îmbrac gros pentru ieșirile în Piață. Orașul ăsta îmi definește stilul personal așa cum știe el mai bine: scoțând la iveală abilitățile noastre de adaptare și zâmbet în orice moment.
Dacă merg aranjată la serviciu, sunt șanse maxime ca în alea 20 de minute să mă transform în Muma pădurii cu un flec pierdut, machiajul scurs și părul în toate părțile. Alea-s pentru alte fete, să se bucure ele. Eu sunt doar o altă rotiță în sistem, nu trebuie să fiu feminină și aranjată, ci doar să alerg pe bandă, să luminăm orașul ăsta și să îl facem cel mai minunat din țară.
0 Comments