Oameni suntem, așa că avem ochiul critic pentru ceilalți pregătit oricând. Normal că ăla greșește mereu și n-are nicio scuză. M-ai văzut făcând aeceași greșeală? Nu a fost chiar așa, stai să-ți povestesc care-a fost faza…

Da, luam la mișto într-o vreme românii plecați la muncă în Italia, care la întoarcerea în țară după 2 luni începeau cu ”como se dice la paine?”.

Acum și eu sunt murdară de romgleză la gură, dar e defect profesional, asta se întâmplă când gândești în engleză 8h/zi.

Detest ”skillsuri”!!1 Fie zi-i ca la mă-sa – skills – fie românizează-l cum trebuie – skilluri! 


Cât despre traversatul pe roșu – nu se face așa ceva, într-o țară civilizată! Aștepți 90 secunde, se face verde, pierzi autobuzul, mai vin și altele.

Ei, se mai întâmplă să fac și eu slalom printre mașini pe Magheru, dar chiar mă grăbeam să prind loc la coadă la KFC!


În cele din urmă, cred cu toată inima și mintea că fiecare este liber să facă ce vrea cu corpul său, cu viața sa, nu trebuie să dea raportul nimănui pe lumea asta. Decât dacă ai semnat un contract prin care primești o sumă de bani lunar ca să te măriți sau ceva.

Cu toate astea, în prima zecime de secundă în care creierul meu face conexiunea între vârstă peste 30 de ani și necăsătorie, voi judeca persoana respectivă. Apoi îmi trece instant, că știu că nu-i treaba mea ce face și nici nu are un contract semnat cu mine.


Știu că și tu faci din-astea. Hai, shareuiește-le cu noi! 🙂

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.