BLOG familie masini
3 ani de permis auto și niciun incident
Tocmai ce am împlinit 3 ani de când am reușit să-mi iau permisul de conducere. Eram în clasa a XIIa și pe lângă orele de școală și cele de meditații pentru admitere, frecventam și orele de legislație și conducere.
Mereu am zis că sunt unele lucruri care trebuie făcute la timpul lor. (more…)
BLOG blogging cărţi cultural
123 bloggeri, 1137 de cărți
Se pare că foarte mult. Știți că am scris prin ianuarie despre lecturile din 2013. Uite că acelea 10 recomandări ale mele s-au adăugat celor ale celorlalți bloggeri, ajungându-se la fabulosul rezultat de 1137 de cărți recomandate. Cine s-ar fi putut aștepta la așa ceva? (more…)
BLOG facultate
Prof. Univ. sau Prof Tare?
Ați observat și voi cum oamenii își schimbă atitudinea o dată cu statutul? Deseori vedem această schimbare și în facultăți, la profesorii noștri, cei care ar trebui să ne inspire pe noi pentru a fi adulți responsabili în lumea asta crudă. (more…)
BLOG blogging evenimente
SMS București 2014
Îmi plac mult de tot oamenii pasionați. Astăzi am avut ocazia să mă aflu printre zeci de oameni pasionați de blogging & online si am plecat de la Howard Johnson entuziasmată și cu multe planuri de pus în practică. (more…)
BLOG facultate
Stres înainte de licență.1
Am ajuns în ultimul semestru de facultate din viața mea și totu-i dat peste cap cu facultatea asta. Avem, practic, 2 luni și puțin de curs, în care abia dacă ni se predau câteva informații, însă trebuie să dăm dovadă de implicare maximă. (more…)
BLOG cărţi cultural rusofil
Literatura sovietică sau Despre haos
Modernismul rus sau literatura sovietică. Acea literatură despre care se spune că are mai multe fețe. Scriitorii de la începutul secolului XX le-au răspuns clasicilor în sute de pagini. Unele fantastice, altele plictisitoare ca naiba. Nu sunt fana literaturii sovietice. Sau poate nu am reușit să empatizez prea mult cu ce se întâmpla acolo. (more…)
BLOG de rău facultate FLLS studlife
Studenți și pretenții
Pentru următoarele rânduri mă vor urî mulți studenți.
Mai am un semestru și termin cu experiența academică de început. Au trecut 2 ani și jumătate destul de repede, însă i-am umplut cu amintiri. Cred că cele mai multe le am alături de prietenii din ASLS. S-au făcut 2 și puțin de când sunt membru activ acolo.
În tot acest timp, am întâlnit tot soiul de studenți. Acum, vă scriu despre cea mai răspândită categorie: studentul oportunist. (more…)
BLOG foto rusofil
Matrioșca – simbolul femeii încorsetate
Ne amintim cu toții simbolul rusesc al matrioșcăi – cele 8 păpuși de lemn care ascund înăuntru o altă papușă. Original, reprezenta imaginea unei țărănci îmbracate într-un sarafan caracteristic, care dă viață (păpușile din interior fiind atât fete, cât și băieți), simbolizând abundența și viața, figura mamei rusești. În lumea largă, Matrioșka mai este cunoscută și ca Babușka rusească.
O variantă modernă a simbolisticii Matrioșcăi se referă la faptul că deși femeia îi ține pe toți îndeaproape, ea este lipsită de libertate.
De-a lungul timpului, acest simbol a fost interpretat și reinterpretat în numeroase variante vizuale. Vă las cu câteva exemple: (more…)
BLOG
Somnul, o pierdere de timp
Probabil că somnul este cel mai iubit element al vieții unui om. Ne spun asta chiar și #neatza-urile de sâmbătă la prânz.
Însă mi se pare că pierd prea mult timp cu somnul. În orele acelea aș putea face atât de multe lucruri! Și, ce-i și mai grav, este că somnul ne fraierește! (more…)
