Se întâmplă atât de mult evenimente faine săptămâna asta, încât nu mă pot abține să nu vă zic despre ele. În ordine relativ cronologică avem:

Luni:
– Pentru curioșii interesați de FLLS, începe Zilele Porților Deschise. Programul pentru prima zi îl puteți găsi aici și aici. Ține până vineri. Cei de la secția de Studii Americane au și prezentarea programului de masterat, de la ora 18.00

– Începe Serile Teatrului Studențesc. Are loc la Casa Studenților (lângă Silver Church), în fiecare zi până vineri. Tot programul îl găsiți aici. Sigur voi merge la piesa lui Cehov, poate ne vedem pe-acolo!

– La TNB, dar fără teatru, este lansarea Vița de Vie acustic. Mie-mi plac cum sună, cred că merită să mergeți.

Marți:

– Baricada Universitară ne invită să vedem The Real Social Network, de la 8 seara, în amfiteatrul Nicolae Iorga din Facultatea de Istorie. Filmul e super fain, văzui trailerul. Contextul e și mai fain, trebuie mers acolo!

Miercuri:

– de la 7.30 seara, în Mansarda Fundației Friends for Friends este Lansarea cu socializare a cărții care “se vinde ca pâinea caldă”, a lui Ariel. Sunt curioasă să văd o altă abordare în lansările de carte și abia aștept să văd ce a pregătit autorul. Sau măcar să socializăm.

– de la 8 seara, începe Ceremonia de Deschidere a Campionatului European de Wushu Tradițional, la Sala Polivalentă. Va fi un spectacol incredibil, în care toate echipele vor prezenta ce skills au. În zilele următoare vor fi competițiile.

– tot de la 8 seara, în Silver Church, este Noaptea Devoratorilor de Publicitate, 20 lei intrarea. Patru ore de reclame, încontinuu, best of din categoriile Sexy Advertising, Inspired by Sports, Social Awareness și Inspired by Film. Invitat special, Marius Pertze.

– de la 8.30, tot seara, avem concert de folk, 15 lei intrarea. Oricine a terminat LSH, actualmente Colegiul Național Spiru Haret din Tecuci, îl cunoaște pe domnul profesor Corcioveanu și știe piesa bere second-hand pe de rost. Să mai zic că e cu musai să mergem?

– colac peste pupăză, începe și Festivalul de film Next, care ține până duminică. Aici găsiți programul complet, cu siguranță ne vedem pe la vreo ecranizare.

Nu mă întrebați unde voi merge, pentru că nu știu. Însă, voi face tot ce-mi stă în putință să ajung peste tot. Ah, când aduc și la noi teleportarea?

Joi:

petrecere pentru iubitorii de fotografie, în Art Hub. Ni se promite luna de pe cer, un concert cu cei de la Harlequin Jack, proiecție de fotografie în camera obscura și o mulțime de surprize si cadouri!

Vineri:

– Începe un workshop de capoeira, organizat de grupul Alemar. Ține tot weekendul și înscrierea costă 50/70 lei.

Concert de muzică persiano-afro-americană, de la 7 seara, la Centrul Național de Artă. Îmi plac cum sună mixul acesta de culturală, sunt curioasă să-i aud și live.

– all night long, începând cu ora 8 seara, avem Noaptea Japoneză. Nici nu știu ce să vă zic despre ea, că sunt o groază de lucruri în program, ce acoperă de la tradiție, la anime-uri la demonstrații de arte marțiale.


Mno, am încercat să enumăr doar o parte dintre evenimentele mișto care au loc în București, multe cu intrare liberă. Sunt sigură că mai sunt și altele, doar că mi-au scăpat mie de data asta.

A fost o postare lungă. Sunt curioasă câți ați ajuns să citiți până la capăt. Sper să mergeți măcar la unul dintre evenimente. Să ieșim din case de-acum!

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.