Ultimele zile din an am ales să le petrec unde îmi place cel mai mult – la munte. De această dată am ales statiunea Sinaia.
Am stat la Hotelul Cerbul , din centrul staţiunii. Camera cu mansardă de la etajul 3 arată foarte bine, servicii super. A meritat cei 100lei/noapte.
Am ieşit la Cafe Mazzola pentru un vin fiert (3.5lei) – nu e cine ştie ce locul: nearesit, îngrămădit. La Old Nick Pub sunt nişte preţuri uşor mai ridicare (evin fiert = 8lei), însă atmosfera este mai primitoare, muzica mai ok; partea mai rea e că servirea lasă uşor de dorit.
Nu am urcat cu telecabina pentru căpârtia nu era în stare foarte bună şi nu avea rost. Într-o bună zi am să învăţ să schiez, oricum 😀
Pentru a doua oară în viaţa mea am fost la patinuar (nu ştiu cum se numeşte, însă este singurul din Sinaia). 15 lei intrare + 15 lei patine. Gheaţa era uşor denivelată, însă era patinabilă.
De asemenea am mai văzut: Casinoul, Cimitirul Eroilor, Mănăstirea Sinaia, Peleş, Pelişor şi foişorul (doar din exterior). Se remarcă trecutul important prin arhitectura clădirilor şi a caselor.
În Braşov am văzut pentru prima oară Biserica Neagră pe interior (pentru 2 lei, că-s elevă). De asemenea, a fost prima dată când am intrat într-o catedrală catolică. Este extraordinară!
2 Comments
şurubika · January 2, 2011 at 9:42 pm
ce frumos!
Gabriela · January 2, 2011 at 9:57 pm
să ştii 🙂