Încep de la ‘patuţopt, cum e vorba, adică de la începutul lunii.

Pentru că orice orice eveniment este pentru mine o altă ocazie sa nu stau acasă, în wkd cu 1 mai fusei la Dărmăneşti. Am stat la Hotel Romanitza, cu 75 lei camera dublă, şi-a meritat banii. Partea rea îi că hotelul e cam la marginea oraşului şi nu prea ai cum vedea multe, cel puţin nu dacă ieşi la promenadă au pied. În rest, nu fusei mai în centrul oraşului, nu ştiu ce cafenele au. Trecurăm pe lângă o bodegă care părea interesantă pe din afară, dar dinăuntru nu promitea prea multe lucruri bune.

Văzurăm barajul de la Uzu, o imagine superbă, merită văzut Lacul Uzu.

Fuserăm şi pe munte (cred că era munte, părea destuld e înalt) şi am dat peste alte privelişti de neuitat. Mi-am dat seama că-s o groază de imagini frumoase în jurul nostru, trebe’ numa’ să deschidem ochii.

În altă ordine de idei, cum ziceam şi pe twitter, sunt o mulţime de chestii faine de făcut&văzut în Tecuci în perioada următoare:
– expoziţie de statui de ceară la Galeria de artă Gh. Pătraşcu (4 lei elev/5 lei adult)
– expoziţie de fotografii care surprind viaţa din India [am fost, am văzut, am plăcut, recomand] la Sala Helios din Biblioteca Municipală
– sămbătă seara este Festivalul Luminii organizat de cercetaşi, găsiţi mai multe detalii aici
– concert folk vinerea viitoare – detalii aici
– în ultima sâmbătă din lună, pe 28, este a doua ediţie a acţiunii Hai să alergăm!, un proiect iniţiat de Viorel Munteanu , mai multe detalii pe blogul evenimentului.

Chiar e un sentiment fain când observi ca mai mişcă câte ceva în orăşelul nostru uitat de lume.

Finalmente, toată lumea ştie cum îi la şcoală în perioada asta.  Când mai plecaţi, nu mai staţi aiurea, eu v-am recomandat ce să faceţi 😀

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.