Katherine Mansfield face parte din grupul autorilor moderniști, alături de D.H. Lawrence și Virginia Woolf. S-a născut în Noua Zeelandă, a murit în Franță, iar între timp a dus o viață boemă în Anglia, unde a surprins prin firea sa boemă și bisexuală.
Volumul de povestiri de la Humanitas poartă titlul primului text din cuprins și surprinde o stare a întregii cărți. Stilul lui Katherine Mansfield este plăcut și văratic, fiind o lectură perfectă pentru vacanța aceasta.
Mi-a plăcut mult prefața redactată de traducătoarea Antoaneta Ralian, de unde aș vrea să transcriu câteva cuvinte:
Proza mansfieldieană e profund analitică, o minuțoasă și fină disecție a anatomiei sufletești, o reproducere a laboratorului din care și în care încolțesc, se amplifică, se inflamează, se dizolvă și mor emoțiile.
Prin cuvinte simple și construcții neelaborate, autoarea reușește să scrie sincer, deschis, direct despre oameni și sentimente, păstrând totodată rafinamentul feminin.
Povestirea mea preferată se numește “Marriage à la mode” și este vorba, bineînțeles de un cuplu. El este familist convins, ea boemă convinsă. Povestea în engleză o puteți citi aici integral.
***
O dată cu Cehov am descoperit proza scurtă, iar Mansfield m-a făcut să o îndrăgesc tot mai mult.
0 Comments