Vorbeam la un moment dat cu cineva și-i spuneam că sunt fascinată de romanele scrise de autori spanioli/latino-americani. Au o anumită căldură în exprimare, un oarecare exotism transmis prin personajele lor, încât mă farmecă instant.
Acum câteva luni am citit Spune-mi ceva despre Cuba, un roman în care este descrisă încercarea de evadare a lui Stalin Martinez din Cuba comunistă, la fratele său stabilit în S.U.A. Acolo toată lumea îi cere să îi spună ceva despre Cuba – de aici și titlul Dime algo sobre Cuba. Pentru șapte zile este nevoit să locuiască pe un acoperiș, iar în această perioadă el istorisește lucrurile prin care a trecut pentru a ajunge în Țara tuturor posibilităților.
Zilele trecute am intrat într-o librărie hotărâtă să-mi cumpăr o carte pentru că aici nu mi-am adus deloc de-acasă. Astfel, am dat peste romanul Cele patru fugi ale lui Manuel. M-a atras numele autorului, îmi suna cunoscut și nu știam de unde. Ulterior am realizat că este autorul celei sus-descrise.
În acest roman este vorba despre un tânăr student la Facultatea de Temperaturi joase din Harkov, bursier venit din Cuba. Întrucât este apatrid, e obligat să se întoarcă în Cuba. Nu vrea asta și de aceea încearcă să fugă în Occident – de patru ori după cum v-ați imaginat. Pe parcursul acțiunii găsim prietenii adevărate, dragoste puternică, diferite slujbe pentru subzistență (de la țăran pe câmp la translator între bișnițari).
Trei citate mi-au rămas întipărite:
Reies trei morale: prima: nu oricine te bagă în rahat vrea să te distrugă. A doua: nu oricine te scoate din rahat vrea să te ajute. A treia: când ești în rahat, nu te mișca, dacă vrei să-ți salvezi fundul.
Nici cocoșul nu-i găină, nici Trabantul nu-i mașină.
Putea să-i mulțumească Atotputernicului Daimler-Benz, Dumnezeul mașinilor, primei lui născute, Sfânta Mercedes, și îngerilor Air Bags, care îl ajutaseră să iasă teafăr și sănătos din accident.
0 Comments