Fără poezie nu-i sensibilitate

Când îți dai seama că ești suficient de sensibil pentru poezie? Eu nu sunt încă.

În ultimele luni am fost înconjurată de poeți și versuri și sentimente. Se ia un curs despre poetica lui Esenin (Pușkin de secol XX), un curs de literatură americană, care îi include pe Poe, William Carlos Williams, Ezra Pound ș.a. și încă un curs de literatură sovietică cu Ahmatova, Blok sau Balmont și rezultă mai multă poezie decât ai citit în ultimii ani.

E chiar plăcut să-ți auzi profesorii vorbind cu mare pasiune despre poeții lor preferați, să asculți și poeziile recitate de actori care dau viață cu totul fiecărei figuri de stil.

Dar e neplăcut când nu reții mare lucru pentru că… nu-ți place. Și devine și mai și este să încerci să le explici profesorilor, oamenilor acelora care visează la poeți, acest lucru.

Poezia trebuie simțită și înțeleasă și poți face asta doar atunci când sentimentele tale seamănă cu cele transmise de poet. Poți încerca să afli mai multe despre autor, să îi înțelegi stările din momentul în care scria, să citești și recitești fiecare vers. Însă, dacă nu ai un click cu poezia de la prima lectură, cred că tot efortul slăbește autenticitatea actului citirii, până când îl transformă dintr-o acțiune senzorială într-una mecanică.

Singurele poezii care-mi plac sunt cele ale lui Iv pentru că folosește jocuri de cuvinte și exprimarea este mai degrabă ludică decât greoaie. În rest, am desfăcut poezii, am scos toate metaforele și le-am căutat în dicționare de simboluri și am încercat să dau un sens rațional fiecărei idei. Dar de simțit, nimic. Dă-mi o poezie pusă pe o linie melodică folk și ți-o ador. Aceeași poezie, în scris, aproape mă lasă rece.

An open mind is an open heart – ajută-mă să descopăr poezia, lasă-mi un titlu și un autor.