Cu fiecare călătorie în Bulgaria, simt că mai deblochez o părticică din hartă. La ultima excursie, a fost Șumen și litoralul sudic bulgăresc.

Destinația finală a fost o plajă din Sozopol, un orășel vechi la sud de Burgas. Dar până acolo, drumul ne-a dus prin Șumen, unde-mi menționase o prietenă Monumentul Fondatorilor.

Monumentul Fondatorilor Statului Bulgar – Șumen

Vezi de la distanță un monument de piatră pe un deal. După ce treci de străzile sărăcăcioase ale orașului Șumen, urci drumul din pădure pe dealul care găzduiește marea sculptură. Ai o parcare pe partea dreaptă, unde găsești și un băruleț cu toaletă. Traversezi strada, mergi pe o alee betonată, construită special pentru acest monument.

Ești în mijlocul naturii, nu mai este altceva acolo.

Ajungi la o barieră, vezi un semn către casierie. Acolo scoți 4 leva de adult sau echivalentul în euro. Doar cash. Primești drept bilet un calendar de portofel pe 2023, cu o fotografie de la un spectacol găzduit acolo. Blocurile de piatră sunt și mai impresionante o dată ce te apropii și vezi statuile pe partea stângă. Pe partea dreapta, se deschide orașul Șumen, către care poți ajunge printr-un set nesfârșit de trepte. Monumentul a fost construit la 1981, pentru celebrarea a 1300 de ani de la formarea statului bulgar. De aceea, statuile înfățișează khanii (domnitorii) fondatori ai Bulgariei pe de o parte, și mozaicuri cu inspirație ortodoxă pe cealaltă parte.

Construcția este pur și simplu impresionantă. Eu i-am pus automat eticheta de brutalism, pe internet scrie despre cubism. Nu am idee de stiluri arhitecturale, dar știu că e ceva ce te impresionează prin grandoare, stil, și modul în care au rămas întregi. Fără mâzgâleli.

Mergem spre litoral: Burgas și Sozopol

Aș spune că bulgarii au o pasiune pentru sculpturi după ce am făcut o scurtă vizită și în orașul Burgas și parcul de pe malul apei. Aici sunt presărate statui suprarealiste (adică nu sunt busturi ale unor oameni, ci diverse exprimări artistice), uite aici un video să înțelegi la ce mă refer. Bineînțeles, și aici găsim multe străzi pietonale pe care să ne pierdem departe de mașini. Și – mai găsim multe clădiri noi, moderne, lângă clădiri vechi, seci. Mi se pare un mix destul de echilibrat care susține etapele prin care a trecut țara.

Așa, spuneam că am ajuns la mare.

De reținut aici că deja suntem spre mijlocul-sudul litoralului bulgăresc, unde găsim foarte mulți bulgari și mai puține meniuri în română. Oamenii sunt la fel de prietenoși în servicii, doar că va fi o diferență clară față de Varna și partea de nord.

Orașul Sozopol mi se pare o bijuterie. Străduțele (pietonale majoritatea) din centrul vechi, cu case de piatră și balcoane de lemn, pe malul mării, chiar fac să fie un loc tare special. Tarabe multe, ca la mare, cu chinezării și fakeuri sau artiști stradali și clătite delicioase. Am mâncat o cină bună la Tivoli și am luat clătite cu gem super bun la Clătitele Vesele.

Dacă vrei să ajungi spre centru cu mașina, e o parcare dedicată lângă port, unde plătești (și cu cardul). Altfel, te poți plimba liniștit pe jos.

Dar unde mergem la plajă???

Spuneam de la bun început că am ajuns în capătul ăsta de lume să mergem la mare. În principal, ne-a plăcut plaja Harmanite. Este destul de lată, cu nisip curat și fin. Plătești 24 leva (parcă) 2 șezlonguri, cu umbrelă și măsuță. Am prins marea destul de agitată, dar apa a fost curată și intrarea lină pe alocuri.

Puțin mai la nord, spre Chernomorets, am ajuns pe plajă la un beach bar extrem de simpatic și hip: Shagra. Aici plaja este delimitată de șosea printr-o pădure (câtă verdeață pot avea bulgarii ăștia!), așa că te bucuri de o energie bună chiar dacă alegi să stai doar la plajă. Dar locul ăsta mi-a plăcut, a avut limonadă bună și multe seturi de table de împrumut.

Dacă cauți ceva mai multă distracție, mergi mai în sud la Exe beach bar. Aici am ajuns în zonă doar pe zi, pe plaja cu nisip fin plăcut și marea cu nuanțe de turcoaz. În plus, mi-a plăcut că umbreluțele sunt destul de simple peste tot, fără reclame inutile în plus.

Extra, în zonă pot să-ți menționez de aquapark și castelul de la Ravadinovo, un loc creat special pentru vizitat și pozat. Nu are vreo istorie, dar plătești 25 leva să-l vezi. A povestit Diana despre acest loc mai multe.

Merită 5 ore pe drum?

Cam 5 ore, 5 ore și jumătate durează drumul de la București la Sozopol. Depinde de vamă și câte opriri mai faci. Eu zic că merită, dar sigur nu doar pentru un weekend. Zona asta e foarte ofertantă pentru mai multe tipuri de călători. Da, nu poți plăti peste tot cu cardul și drumurile nu sunt mereu cele mai bune. Dar este o zonă frumoasă a Bulgariei.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.