Nu mai judeca după aparențe, după sex (e femeie, face cozonaci; e bărbat, trebuie să aibă bmw), după orientare sexuală, după religie sau după preferință politică. Ajută persoanele la nevoie, donează pentru un ONG, fă voluntariat. Adoptă un animal, hrănește pisica străzii, zâmbește mai mult.

Anul acesta am realizat că sunt parte dintr-un grup care putea fi vulnerabil. Am crescut la țară într-un sat din Moldova. Am ajuns la București. Mi-am ascuns accentul, evitam să țin în mână o bere pentru că vouă moldovencelor vă place cu băutura hahahaha. Apoi am început să fac mișto de mine, apoi mi-am dat seama că doar continui niște prejudecăți. De parcă în tot restul țării femeile nu beau alcool.

Nu mai ești amuzantă, Gabriela — probabil că n-oi fi, dar nu mă simt confortabil să mai spun și apoi să aud de la alții glumițe cum moldovenii beau și violează, cum oltenii sunt proști sau cum ardelenii sunt lenți. Glumele astea nu fac decât să continue niște stereotipuri care ulterior vor afecta niște oameni.

În 2019 am conștientizat cum tiparul unor discursuri ne separă tot mai mult pe baza unor considerente absurde și depășite. Voi judeca acțiunile unei persoane și-mi voi forma o părere pe baza lor, să nu fim naivi. Dar nu voi pleca de la niște considerente total independente de ei. Mă ocup să învăț și să înțeleg mai mult diferențele dintre noi, iar în 2020 îmi propun să fac activ mai multe.

Photo by Rochelle Brown on Unsplash

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.