Anxietatea ca atare este un termen ocolit de cele mai multe ori. Ne gândim că se poate și mai rău și uităm să arătăm compasiune și față de noi. Avem pretenții mai mari de la noi decât de la ceilalți și nu ne lăsăm timp să ne analizăm.
Ajungem oameni mari în grabă, ne inspirăm poate nu de la cele mai fericite exemple din media, iar dacă nu ne iese ceva exact ca altora, eventual peste noapte, suntem niște loseri. Nu mai avem încredere în noi, nu vedem niciun lucru bun. Până și omleta pe care o faci ți se pare că e prea sărată, în loc să-ți dai seama că ești în stare să-ți faci o omletă singură.
De aceea e util să sit back, să ne uităm la noi, la genul de informații pe care le urmărim, la cât de mult ne sprijină oamenii de care ne înconjurăm. Apoi, să încercăm să asimilăm ce se întâmplă în jurul nostru și să integrăm in the big picture ceea ce facem.
0 Comments