De vreo 2 ani încoace au început să se îndesească călătoriile mele peste graniță și cam tot de vreo 2 ani sunt total responsabilă de bugetul meu. Așa că grija (xcelul cu cheltuieli), paranoia (mi-am uitat portofelul pe undeva!), comoditatea (plătesc toate facturile online) și celelalte calități influențează modul în care mă raportez la bani. Deci aleg cardul oricând 😀 Însă!
În vara lui 2014 descopeream cum în Norvegia existau POSuri peste tot, inclusiv în taxiuri și autobuze (îți puteai pune bani pe cartelă la șofer) și de atunci am început să îndrăgesc folosirea cardului cât mai mult.
Plus grija pentru urmărirea cheltuielilor pe internet banking, plus paranoia că mi se vor fura toți banii, iar dacă mi-e furat cardul măcar l-aș putea bloca, am renunțat tot mai mult să folosesc bani cash. Plătesc cu cardul peste tot, iar conversia se face automat, ajungând astfel la aceeași sumă cheltuită dacă aș fi schimbat banii în valută de aici.
Totuși. Când am plecat în decembrie 2015 la Roma eram convinsă că mai am niște euro pe undeva, deci nu am fost preocupată să mai schimb bani. Ei bine, am aflat că e foarte greu să găsești un schimb valutar pe 1 decembrie, so fuck it, mă descurc eu! Well, cu ocazia asta am aflat și că italienii nu-s așa de încântați să plătească comision pentru gelato tău de 5€ plătit cu cardul 🙂 Evit să povestesc încântarea băiatului când îi ceream câțiva euro pentru că el a fost preocupat de acest aspect 🙂
Long story short: pentru cheltuieli zilnice – un croissant și-un cappuccino sau 2 magneți – e bine să aveți cash la voi. Tarabele de multe ori nu au POS, iar afacerile de familie care sunt așa de populare mai prin Vest o să ceară o sumă cheltuită minimă – afacere mică, comision mare, nu iese profit. Pentru cheltuieli serioase – camera de hotel, mașina închiriată, hainele la reduceri de la primark – se folosește cardul. Însă, ca să nu plângeți prea mult în caz de #doamneferește vă fuge portofelul din geantă, să nu fie prea mulți bănuți și să aveți cardul pus deoparte.
foto via picjumbo.com
0 Comments